O NOUĂ SIMULARE la BAC pentru elevii de clasa a XII-a, în luna mai. Reacţia ministrului Educaţiei

de:
21 mart. 2016
0 Afișari
O NOUĂ SIMULARE la BAC pentru elevii de clasa a XII-a, în luna mai. Reacţia ministrului Educaţiei

Purtătorul de cuvânt al ministerului Mirabela Amarandei a explicat că recomandarea a fost determinată de rezultatele simulării bacalaureatului anunţate luni, potrivit România Liberă care citează News.ro.

În patru judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Cluj (47,5%), Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%). În două judeţe, ponderea promovării este sub 25%, respectiv Giurgiu (24,7) şi Ilfov (18,4). Până la examenul naţional de bacalaureat mai sunt doar două luni. Ar fi indicat ca în luna mai inspectoratele şcolare judeţene să organizeze propria simulare la bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a, a explicat purtătorul de cuvânt.

Inspectoratele şcolare pot să-şi creeze propriile subiecte, după modelul celor pentru bacalaureat.

„Inspectoratele şcolare au libertate deplină în ceea ce priveşte organizarea simulării din mai. Adică profesorii pot redacta propriile subiecte la nivel local, după modelul celor de la examenul naţional. De asemenea, inspectoratele şcolare pot să decidă data organizării simulării examenul de bacalaureat. Este foarte importantă pregătirea elevilor, chiar dacă până la examenul naţional mai sunt doar două luni. O nouă simulare a examenului în luna mai ar putea fi de ajutor„, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a scris pe Facebook că rezultatele la simularea bacalaureatului dau un semnal de alarmă în plus:

„Am centralizat datele la simularea de la Bacalaureat, pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a. Anul acesta, procentul de promovabilitate pentru elevii de clasa a XII-a este de 38,39%, relativ similar cu cel al ratei de promovabilitate de anul trecut – 38,77%. Pentru elevii de clasa a XI-a, rata de promovare este de 25,76%, în scădere cu 3 procente comparativ cu 2015- 28,51%.

Aceste rezultate dau un semnal de alarmă în plus. Ceea ce vedem astăzi nu este decât rezultatul politicilor fără continuitate, al veșnicelor schimbări la care elevi și profesori au fost parte.
Am avut rezultatele la Evaluarea națională, acum pe cele de la Bacalaureat. Cred că este momentul să ne întrebăm serios până unde mergem cu „experimentele” și de unde începem să construim, fără patimi și orgolii. La mijloc nu sunt doar elevii ori profesorii, cum s-ar putea crede. E vorba de noi toți, ca societate, și de cum ne proiectăm viitorul, prin deciziile de azi.”

REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2016. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele celor 231.958 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a, care au participat la toate probele simulării naţionale a examenului de Bacalaureat 2016.

REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2016 CLASA A XII-A. Datele statistice relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a care au obţinut medii ce asigură promovarea examenului (6 şi peste 6) este de 38,39% (42.386 de elevi din 110.423 de elevi prezenţi). Rezultatul este relativ la acelaşi nivel cu cel al ratei de promovare de anul trecut – 38,77%.

Pe probe, situaţia notelor peste 5 este următoarea: 64,6% la Limba şi literatura română (procentaj superior celui de anul trecut: 61,36%), 80,8% la Limba maternă (cu 5 procente în plus faţă de 2015 – 75,49%), 53,2% la proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie (procentaj superior faţă de 2015 – 52,49%), respectiv 60,8% la proba la alegere a profilului (în uşoară creştere, în raport cu 2015 – 60,3%).

REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2016 CLASA A XI-A. Rata de promovare la clasa a XI-a este de 25,76%, în scădere cu 3 procente comparativ cu 2015, când aceasta s-a situat la valoarea de 28,51%. Cu alte cuvinte, dintre cei 121.535 de elevi participanţi la simularea din 2016, 31.313 elevi au obţinut medii peste 6.

Pe probe, situaţia notelor peste 5 primite de elevii de clasa a XI-a se prezintă astfel: Limba română – 57,6 (în creştere cu aproximativ 6 procente faţă de 2015 – 51,77%), proba obligatorie a profilului/Matematică sau Istorie – 37,6% (în scădere cu aproape 5 procente faţă de anul trecut – 42,35%) şi Limba maternă – 72,7% (în creştere faţă de 2015 – 56,97%). Elevii claselor a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire a disciplinelor nu este similară celei de clasa a XII-a.

REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2016 CLASA A XI-A ŞI CLASA A XII-A. Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 25.823 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 25.802 elevi – medii între 7 şi 7,99, 16.866 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 5.195 de elevi – medii între 9 şi 9,99. Treisprezece elevi au încheiat simularea examenului de bacalaureat cu media 10.

În 4 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Cluj (47,5%), Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,7) şi Ilfov (18,4).

În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 30% s-au consemnat în 5 judeţe: Cluj (32,7%), Suceava (31,7%), Iaşi (30,9%), Prahova (30,8%) şi Alba (30,7%). Sub pragul de 20% s-au înregistrat în judeţele Timiş (19,9%), Teleorman (18,4%), Giurgiu (15,4%) şi Ilfov (11,4%).

REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2016. Conform metodologiei de desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat, media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.

Simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat, atât pentru clasa a XI-a, cât şi pentru clasa a XII-a, are un dublu obiectiv: familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen, iar pe de altă parte şi identificarea nevoilor
acestora pentru a conştientiza nivelul de pregătire, înainte de Bacalaureat, şi de a lua măsuri în consecinţă pentru îmbunătăţirea rezultatului final.

Notele de la simulările naţionale un se trec în catalog, decât la solicitarea scrisă a elevului. De asemenea, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei,
şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2016. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice solicită inspectoratelor şcolare judeţene monitorizarea atentă a programului de pregătire a elevilor de liceu prin inspecţii şcolare tematice şi consultări cu comisiile metodice din licee,
precum şi a planurilor individuale de remediere, în cazul elevilor cu rezultate slabe la simulare.

Mai mult, pentru elevii de clasa a XII-a, Ministerul Educaţiei recomandă organizarea unor simulări judeţene la începutul lunii mai, care să urmărească evoluţia elevilor şi să permită planuri remediale specifice.

Cookies