Anul Nou posibil să aducă întârzieri pe șantierul de la Linia 5. Lucrările sunt aproape gata, dar încă nu există proiect pentru peroane

02 ian. 2025
5444 afișări
Anul Nou posibil să aducă întârzieri pe șantierul de la Linia 5. Lucrările sunt aproape gata, dar încă nu există proiect pentru peroane
Anul Nou posibil să aducă întârzieri pe șantierul de la Linia 5. Lucrările sunt aproape gata, dar încă nu există proiect pentru peroane. Foto arhivă: PMB/Facebook

În februarie 2025 ar trebui ca șantierul de la Linia 5 să fie gata, iar tramvaiele de pe Ruta Corporatiștilor să repornească la drum. Cu toate acestea, e posibil să apară întârzieri pe șantier: încă nu există proiect pentru peroane.

Nu există un termen clar pentru începerea lucrărilor la peroane, potrivit Mobilitate.eu. În noiembrie, primarul general al Capitalei a mers în inspecție pe șantier și anunța că lucrările sunt în grafic.

Posibile întârzieri pe șantierul de la Linia 5

Linia 5 de tramvai între Pod Băneasa și Șoseaua Ștefan cel Mare este singura care a intrat în reabilitare în anul ce tocmai a trecut, în condițiile în care Primăria Capitalei a semnat contracte pentru reabilitarea a peste 50 de km de șină, însă șantierele nu au fost demarate.

Pe lângă șantierul de la linia 5, în 2024 au început și lucrări de modernizare a unei porțiuni doar pentru accesul și retragerea din Depoul Titan: 400 m de cale de rulare pe Strada Nicolae Teclu. Acest șantier ar trebui să fie gata la începutul anului 2025, spune Mobilitate.eu.

La finalul anului 2024, lucrările la calea de rulare de la linia 5 sunt gata, fiind concentrate pe turnarea asfaltului și realizarea zonei de izolație dintre asfalt și șină, dar și pe turnarea straturilor finale de beton și asfalt în zona podului podului Floreasca, acolo unde lucrările au fost întârziate din cauza avizelor necesare. În ceea ce privește partea de rețea de contact, este aproape gata montarea stâlpilor și sistemului de iluminat, fiind în lucru instalarea prinderilor și consolelor pentru firul de contact.

Mai rămâne doar să înceapă și lucrările la peroane. Nu există un termen clar stabilit pentru începerea lucrărilor, astfel că este posibil să întârzie termenul de punere în funcțiune a tramvaielor.

Nicușor Dan a mers în inspecție pe șantier la mijlocul lunii noiembrie și spunea că lucrările sunt în grafic. Totodată, primarul Capitalei a spus că este optimist cu privire la termenul de finalizare: februarie 2025.

Am verificat astăzi stadiul lucrărilor la acest șantier și am constatat că lucrările sunt în grafic. Ne aflăm cu plățile la zi și sunt optimist că vom termina în termenul stabilit – februarie 2025, spunea Nicușor Dan.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies