ANUL ȘCOLAR 2014-2015: Peste 1 milion de elevi vor primi fructe proaspete, în ANUL ȘCOLAR 2014-2015

de:
10 sept. 2014
0 Afișari
ANUL ȘCOLAR 2014-2015: Peste 1 milion de elevi vor primi fructe proaspete, în ANUL ȘCOLAR 2014-2015

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: 

Din bugetul total al programului, 31,6 milioane lei reprezintă bani europeni, iar diferenţa este cofinanţare asigurată de statul român, informează mediafax.ro.

Hotărârea vizează stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a unor măsuri adiacente, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în anul şcolar 2014-2015.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: 

„În anul şcolar 2014-2015 a fost menţinută limita valorii zilnice de 0,37 de lei/copil, însă perioada de distribuţie gratuită a fost extinsă la 86 de zile, cu o zi mai mult faţă de anul şcolar 2013-2014”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Din momentul intrării în vigoare a acestei hotărâri de Guvern, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot începe procedurile de organizare a licitaţiilor pentru implementarea programului.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: 

Actul normativ a completat lista măsurilor adiacente care pot fi implementate în cadrul acestui program, respectiv organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume sau de activităţi educative practice, precum şi crearea de pagini web prin care să fie oferite informaţii despre implementarea programului, potrivit instituţiei.

Măsurile adiacente distribuţiei de fructe devin eligibile pentru sprijinul financiar al Uniunii Europene şi nu pot reprezenta, valoric, mai mult de 15% din alocarea finală a fiecărui stat membru, se mai arată în comunicat.

Cookies