ARHIVA B365

Antrenor de handbal din București, ARESTAT PREVENTIV pentru VIOLAREA ELEVELOR MINORE

Bărbatul în vârstă de 65 de ani este acuzat de procurori de comiterea a 15 violuri și două infracțiuni de corupere de minori, potrivit stirileprotv.ro.

Bărbatul antrena la un club de handbal privat. Anchetatorii spun că bărbatul a abuzat 7 tinere cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.

Una dintre fetiție le-a povestit părinților drama prin care a trecut, iar aceștia au depus o plângere la poliție. Anchetatorii au descoperit că alte 6 fete au fost, de asemenea, abuzate sexual.

Polițiștii de la Investigații Criminale spun că în cantonamente, Ion Țibru le ademenea în camera sa, sub pretextul că trebuie să le facă masaj dupa antrenament și profita de ele.

„M-ați blocat total, adică, nu că nu îmi vine să cred dar e inimaginabil. Eu nu l-am cunoscut niciodată cu astfel de veleități. Este un tip mai vesel, mai comunicativ. Este un tip care are un comportament așa puțin mai diferit, dar nu în sensul rău, în sensul de a glumi, e un tip mai efervescent, nu cu glume deplasate”, a declarat Doru Manea, președintele Asociației Municipale de Handbal București.

Ion Țibru este descris de foștii colegi ca fiind un tip glumeț. El este divorțat și are un copil.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button