UPDATE: Miercuri după-amiază are loc o întâlnire la sediul USL între Crin Antonescu și Victor Ponta, șefii PNL, respectiv PSD.
Întrebat de gândul dacă a fost sunat de premier ieri şi a discutat despre subiectul comisiei, Antonescu a răspuns : „nu”, fără a face alte comentarii.
Declaraţia şefului PNL vine după ce în cursul dimineţii lideri ai PNL şi PSD s-au contrat pe tema comisiei de anchetă. Liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, a susţinut astăzi că „până în prezent, nu există un acord al PNL pentru această comisie”. În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea, a spus că în biroul său au fost trei miniştri liberali – Marian Câmpeanu, Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu – care nu au avut nicio obiecţie faţă de propunere.