ARHIVA B365

Antonescu: Nu am stabilit în USL dacă referendumul pentru Constituţie va avea loc în două zile

Preşedintele PNL a precizat că la nivelul USL nu s-a stabilit dacă referendumul de revizuire va avea loc pe parcusul unei singure zile sau pe parcursul a două zile, scrie Realitatea.net.

„În conformitate cu Legea referendumului, data trebuie stabilită de către Parlament. Nu suntem în acea fază, suntem abia la începutul acestui parcurs”, a susţinut Antonescu.

El a declarat că în declaraţiile de la sediul USL s-a făcut referire la posibilitatea organizării referendumului pe parcursul a două zile, şi nu despre o decizie.

„S-a vorbit despre faptul că toate prevederile şi toate recomandările atât ale Comisiei de la Veneţia, cât şi ale Curţii Constituţionale din România permit şi varianta cu două zile. Vom vedea”, a mai afirmat Antonescu.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, luni, la RFI, că „s-a convenit” ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie organizat într-o singură zi, simultan cu alegerile europarlamentare, el spunând însă că în Parlament se mai pot schimba lucrurile.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, duminică seară, după şedinţa USL, că la nivelul Uniunii s-a decis ca euroalegerile să aibă loc pe 25 noiembrie, duminică, iar prezidenţialele să se desfăşoare pe 2 şi 16 noiembrie.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button