Antipatici ăştia de la Antipa…

de:
15 sept. 2011
0 Afișari
Antipatici ăştia de la Antipa...

Bun venit la Antipa, muzeul de 13 milioane de euro. Cu astă idee în minte trebuie să treci pragul edificiului cultural, ca să nu te ia valul şi să te automulţumeşti cu un „Uite, bă, se face ceva”. În fapt, după mai bine de doi ani în care firma care a pus mâna pe contractul de modernizare s-a comportat de parcă ar fi adus bani de-acasă, ajungi să te întrebi unde naiba-i porcoiul de gologani, dat de la buget. E drept, în unele locuri sunt investiţii vizibile însă mai peste tot rămâi cu senzaţia că s-au schimbat doar geamurile dintre exponate şi vizitator şi s-a dat cu var. Interesant e că, foarte probabil, au angajat pe cineva, cu simţul umorului, care să schimbe mutrele animalelor. Acum toate arată de parcă ar fi murit căsăpite cu zâmbetul pe buze. Mărturie stă, cel puţin, iepuroiul de la subsol care pare a fi murit în urma unei supradoze de heroină: se uită pierdut către doi vizitatori deodată, aflaţi în colţurile opuse ale încăperii.

Nici şoarecii de câmp n-au scăpat de bufeul artistic al taxidermistului. La o privire mai atentă gândul te duce c-ar fi fost ucişi prin constipare cu ghinde, iar cu câteva momente înainte să-şi dea duhul au adus un cotoi să-i sperie.

În acelaşi ton sunt expuşi şi câţiva fetuşi undeva la etaj. Doi sunt mutanţi, în timp ce unul aparent normal are craniul secţionat. Oare la ce s-or fi gândit atunci când s-au hotărât să-i despice căpăţâna unui fetus de cinci luni şi să se uite înăuntru? Ce sperau sa găsească acolo?

În fine, fără nicio urmă de sarcasm, experienţa de a vedea nişte animale moarte adunate la un loc contra sumei de 13 milioane de euro este departe de a fi plăcută. Cu banii ăştia zic c-am fi adus o bună bucata din Parcul Naţional Amboseli din Kenya la Bucureşti, cu tot cu vreo două triburi Kikuru. Apropo de asta… Când aţi fost ultima oară la Zoo Băneasa?

Cookies