Antena 3 trebuie să plătească daune de 10.000 euro Oanei Schmidt Hăineală

de:
24 apr. 2015
0 Afișari
Antena 3 trebuie să plătească daune de 10.000 euro Oanei Schmidt Hăineală

Curtea de Apel București a decis că trebuie să-i plătească Oanei Schmidt Hăineală daune morale de 10.000 de euro. Procesul a fost intentat de Hăineală în martie 2013, iar un an mai târziu Tribunalul București a decis în favoarea fostei șefe CSM, potrivit Paginademedia.ro.

Atât Antena 3, cât și Oana Schimdt Hăineală au contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel. Recent instanța a decis, definitiv, respingerea ambelor solicitări și să mențină decizia inițială a Tribunalului București.

Decizia Tribunalului București, rămasă neschimbată după ce a fost atacată la Curtea de Apel, și anume: „Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 10 000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Respinge, ca neîntemeiat, capătul 3 de cerere, privind obligarea pârâtei la publicarea hotărârii pronunţate. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2014.”

Antena 3a fost amendată de două ori de CNA în 2013 pentru atacurile la adresa Oanei Schmidt Hăineală
Anul trecut, Oana Schmidt Hăineală a reclamat de mai multe ori postul Antena 3 la CNA. Iar în urma sesizărilor fostului șef CSM, postul Antena 3 s-a ales, în luna februarie 2013, cu o amendă de 15.000 de lei și cu una de 20.000 de lei, în luna iulie 2013.

Cookies