BAZAR

Antena 3, obligată să dea drept la replică în cazul „rechinilor imobiliari” Patapievici și Mihaieș

Subiectul Antena 3 a încins spiritele în CNA. Narcisa Iorga, membru CNA, a decis să părăsească ședința după ce propunerea sa de amendare a postului cu 20.000 de lei nu a trecut. Propunerea de sancționare viza sesizările primite pe mai multe subiecte din partea Administrației Prezidențiale și a primarului Nicolae Onțanu, informează paginademedia.ro.

Propunerea Narcisei Iorga nu a întrunit numărul de voturi, iar în această situație membrul CNA le-a cerut celorlalţi membri ai CNA prezenţi la şedinţă să îşi motiveze votul şi să spună de ce au votat împotriva aplicării sancţiunii, având în vedere acuzațiile în cadrul emisiunii Sinteza zilei.

Odată cu sesizarea despre „rechinii imobiliari”, forul analizat sesizări pe mai multe subiecte de la Antena 3:

Afirmațiile făcute de Mihai Gâdea la adresa primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, care ar fi „sifonat” mai multe milioane de lei, bani dați organizațiilor care se îngrijesc de maidanezi.
Administrația prezidențială a trimis sesizări în legătură cu două subiecte. Acuzațiile aduse de mai mulți realizatori și comentatori ai postului în contextul în care Antena 3 a fost trimisă în judecată: „Reușeșete Băsescu să închidă Antena 3?” și „Antena 3 sub asediul justiției băsiste”, câteva dintre titlurile apărute pe post. În plus, a fost vorba și despre atitudinea lui Mihai Gâdea la adresa purtătorului de cuvânt al Președintelui, Bogdan Oprea, pe care l-a făcut „prost” după ce a intrat în direct la o emisiune pentru a face lămuriri pe alt subiect decât cel discutat în platou.
Mirela Bomboe: „Cu privire la reclamația administrației prezidențiale, am văzut că sunt citate o serie de afirmații pe care noi le considerăm o exercitare a dreptului la opinie. Nu consider că ar fi o încălcare a vreunui articol. Vreau să vă amintesc momentul acestei emisiuni: este vorba de ziua când Antena 3 a fost trimisă în judecată.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button