ȘTIRI

Antena 1, Antena 3 și Realitatea TV, somate de CNA joi

Antena 1, Antena 3, Realitatea TV şi staţiile locale Tradiţii TV, MDI TV şi West TV Arad au fost somate public de CNA din cauza lipsei limbajului mimico-gestual în buletinele de ştiri, informează paginademedia.ro.

O prevedere introdusă în 2014 în Legea Audiovizuală obligă televiziunile să ofere cel puțin 30 de minute din jurnalele de știri „traducere” în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu probleme de auz. Majoritatea televiziunilor cu acoperire națională s-au conformat, mai puțin Antena 1, Antena 3 și Realitatea TV.

În plus, pentru aceeaşi problemă, 82 de posturi locale de televiziune vor primi scrisori de atenţionare din partea CNA.

CNA a monitorizat în perioada 18 – 24 ianuarie emisiunile informative difuzate de posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1 TV, DIGI 24, Realitatea TV, România TV, Kanal D, Prima TV, PRO TV, Național TV, TVR 1, TVR 2, privind respectarea dispozițiilor Legii Audiovizualului privind interpretarea în limbaj mimico-gestual şi prin titrare sincron, pentru a ajuta persoanele cu deficienţe de auz să aibă acces la informaţii de actualitate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button