Situația din Ucraina este tot mai critică. Din cauza agresiunilor tot mai mulți oameni trec granița țării noastre, iar unii din ei și-au adus și animalele de companie pe care nu au vrut să le lase în urmă. Astfel că, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis că se vor fi acordate anumite derogări temporare de la respectarea unor condiții de intrate în România cu animalele de companie.
Din cauza condițiilor excepționale ce au fost generate de războiul izbucnit ieri în Ucraina, ANSVSA a anunțat că se vor face derogări de la Regulamentul (UE) 576/2013 privind intrarea animalelor în țară. Această decizie a fost luată pentru a se evita eventualele dificultăți pe care le-ar putea întâmpina refugiații ce doresc să își ia și animalele cu ei.
România va permite circulația necomercială în țară a animalelor de companie, după cum urmează:
Pentru cele două categorii din urmă, proprietarii vor trebui să completeze un Formular de localizare a animalului de companie. Acest formular va putea fi descărcat de pe site-ul ANSVSA. Toate formalitățile cu privire la animalele de companie vor putea fi îndeplinite după intrarea în țară.
În scopul de a facilita accesul refugiaților din Ucraina cu animalele de companie, instrucțiunile au fost transmise, de către ANSVSA, la punctele de trecerea a frontierei.
Circa 10.624 de cetățeni ucraineni au intrat în România, după cum declara astăzi, ministrul de Interne, Lucian Bode. Din aceștia aproximativ 3.660 au părăsit țară, astfel că au rămas aici 6.964. Se așteaptă ca numărul refugiaților să continue să crească în orele următoare. Bărbații apți pentru luptă au fost opriți în Ucraina, pentru a se alătura forțelor militare.
Dintre cei 10.624 de oameni intrați în țară, doar 11 au cerut azil în România. Refugiații sunt așteptați la punctele de trecere a frontierei de voluntari. Aceștia le oferă ucrainenilor mâncare, apă, ceai și cafea caldă și dulciuri pentru cei mici.