ANRE: Toţi furnizorii de electricitate au interpretat eronat prevederile legii privind tarifele

de:
10 iun. 2014
1 Afișari
ANRE: Toţi furnizorii de electricitate au interpretat eronat prevederile legii privind tarifele

„În urma acţiunilor de control, pe care le desfăşoara conform programelor de control aprobate, ANRE a constatat interpretarea eronată a unor prevederi privind aplicarea preţurilor şi tarifelor, şi, în baza competenţelor sale de reglementare şi calculelor efectuate în conformitate cu prevederile metodologiei de stabilire a preţurilor şi tarifelor la consumatorii finali care nu uzează de dreptul de eligibilitate, aprobată prin ordinul ANRE 30/2012, a luat măsura regularizării, prin reducerea tarifelor la furnizarea reglementată a energiei electrice pentru perioada 26 iulie-31 decembrie 2012, prin micşorarea preţului pe MWh la consumatorii finali cu 1,3 %, făcând, astfel, posibilă recuperarea sumelor facturate suplimentar”, potrivit unui comunicat al Autorităţii, citat de Mediafax.

Săptămâna trecută, ANRE arăta că tarifele pe care le-a aprobat pentru compania Enel respectă principiile prevăzute de legislaţie, sunt tehnic şi legal argumentate, profesionist întocmite şi nu favorizează niciun operator, potrivit instituţiei.

ANRE arăta, în urmă cu o săptămână, că anul trecut Direcţia Generală Control a instituţiei a efectuat 1.267 de controale, inclusiv la Enel, în urma cărora au fost întocmite 386 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, fiind aplicate amenzi în cuantum total de 7,42 milioane de lei.

Procurorii anticorupţie i-au reţinut joia trecută pe vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzaţi de luare de mită, alături de Florin Gugu, director în Enel, pentru dare de mită.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, Dumbrăveanu a pretins şi a obţinut de la Gugu, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al cărei asociat este Ciubotaru.

Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor Enel, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.

Tribunalul Bucureşti a respins sâmbătă propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii DNA pentru vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu, directorul Enel Florin Gugu şi Gheorghe Ciubotaru.

Cookies