ARHIVA B365

ANPC vrea să elimine popririle pe salarii după executarea silită

„În cazul în care am girat cu un imobil, banca preia imobilul şi face toate diligenţele şi îmi demonstrează că a făcut toate demersurile să vândă respectivul imobil la preţul cel mai bun, ca să acopere creditul. În cazul în care vinde imobilul şi eu mai am de achitat 20.000 de euro, iar imobilul l-a vândut cu 30.000 de euro, acea diferenţă de 10.000 de euro trebuie să mi-o returneze mie, consumatorului, dar el trebuie să îmi demonstreze că a făcut toate diligenţele să vândă imobilul la preţul cel mai bun. De asemenea, dacă am girat cu un imobil pentru un credit operatorul financiar-bancar îmi preia imobilul şi s-a stins datoria. Asta se aplică doar pentru contractele viitoare, pentru că orice lege pe care o dăm nu o putem aplica retroactiv, din păcate”, a declarat, luni, preşedintele ANPC, în cadrul conferinţei „Ziua Consumatorului de Servicii Financiare”, care face parte dintr-o serie de evenimente prilejuite de Ziua Mondiala a Consumatorilor, sărbătorită anual pe 15 martie.

„90% din cei care au făcut un credit şi şi-au luat un apartament sunt de bună credinţă şi vor să îşi achite acest credit, nu vor să părăsească locuinţa, chiar dacă acum, odată cu creşterea francului şi a dolarului, sunt în imposibilitatea de a plăti”, a punctat Dunca.

Şeful ANPC a mai precizat că speră ca tot mai mulţi consumatori să depună reclamaţii, ca să înveţe că au dreptul la informare, la siguranţă. „Intervin chestiuni personale şi nu mă mai lasă să îmi dezvolt eu activitatea în calitate de consumator şi cetăţean. Din punctul meu de vedere este o practică comercială incorectă. Singura soluţie pe care o poate da ANPC în momentul de faţă este o mediere pe care o face instituţia împreună cu operatorii financiar-bancari. Orice lege am da nu se aplică retroactiv. Trebuie să găsim o înţelegere din partea operatorilor financiar-bancari care trebuie să vină cu soluţii, ori scad dobânda, ori se face conversia în lei şi se reduce rata. Trebuie să se gândească şi ei, în primul rând că acum credibilitatea operatorilor financiar-bancari este foarte scăzută, lumea nu se mai împrumută şi în al doilea rând ei vor ajunge să devină agenţii imobiliare, pentru că rămân cu apartamente, case, imobile. Ei ar trebui să vină cu tot felul de politici, să se deschidă puţin către consumatori, pentru ca şi consumatorii să poată să-şi plătească ratele”, a explicat preşedintele ANPC.

Dunca a mai anunţat, luni, că a transmis instanţei procesele colective privind posibile clauze abuzive, iar instanţa trebuie să decidă dacă există clauze abuzive sau nu în contractele încheiate cu instituţiile financiar-bancare.” Au intrat pe rol, avem nişte termene, dar aşteptăm. Însă asta nu-i ajută cu nimic pe consumatorii care sunt într-un impas din cauza creşterii valutei. Ne propunem ca de anul viitor consumatorii să nu mai fie hărţuiţi. (n.r. – Proiectul) trebuie să treacă şi de comisiile parlamentare, sper să am sprijinul lor şi sper să am şi sprijinul să se împartă povara. Să ne asumăm împreună, nu doar consumatorul să-şi asume riscul creşterii cursului valutar, ci şi operatorul financiar-bancar. Undeva povara asta trebuie să se împartă şi trebuie să fie un echilibru. Dacă se înregistrează o creştere a cursului valutar şi eu nu pot să plătesc respectiva rată să cedez imobilulul şi să mă acopăr. Nu mă urmăreşti tu, operator financiar-bancar, îmi pui poprire şi pe salariu şi nu mă mai laşi pe mine, ca şi consumator, să mai trăiesc şi să nu am nicio alternativă”, a mai spus Dunca.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button