ANPC: Listă cu prețurile biletelor în Braille, obligatorie în mijloacele de transport din București și din țară. Plus plăcuțe cu „Nu vindem tutun minorilor” în magazine

04 apr. 2025
450 afișări
ANPC: Listă cu prețurile biletelor în Braille, obligatorie în mijloacele de transport din București și din țară. Plus plăcuțe cu „Nu vindem tutun minorilor” în magazine
ANPC: Listă cu prețurile biletelor în Braille, obligatorie în mijloacele de transport din București și din țară. Plus plăcuțe cu „Nu vindem tutun minorilor” în magazine | Sursa foto: Pexels, Inquam Photos / Octav Ganea

ANPC obligă operatorii economici să afișeze vizibil un mesaj de interdicție privind vânzarea produselor din tutun minorilor și pe cei din domeniul transportului să se asigure că în interiorul mijloacelor de transport există plăcuțe cu afișarea prețului per călătorie, mesajul fiind transmis în sistem braille.

Listă cu prețurile biletelor de călătorie scrise în Braille și plăcuțe cu „Nu vindem tutun minorilor”, obligatorii

Cristian Popescu Piedone transmite că joi, 3 aprilie, ANPC a transmis spre publicarea în Monitorul Oficial al României, partea I, următoarele două ordine cu caracter normativ:

1. Ordinul privind informarea consumatorilor la comercializarea, produselor care conțin tutun sau substanțe asociate.

Acesta asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziționării din interiorul magazinelor, dar și a chioșcurilor a produselor care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, așa cum sunt acestea definite în cuprinsul Legii nr. 349/2002.

Conform Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, este strict interzisă vânzarea produselor din tutun persoanelor sub 18 ani. Magazinele pot fi sancționate dacă vând produse din tutun minorilor, potrivit legii.

Astfel că, obligativitatea afișării unui mesaj vizibil reprezintă o măsură de conformare și responsabilitate legală, conform ordinului ce face obiectul publicării.

Operatorii economici au obligația să afișeze placheta informativă prevăzută în anexa ordinului.

Placheta poate fi descăracă, în mod gratuit, de pe site-ul ANPC și se afișează în câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil.

De asemena, ordinul obligă operatorii economici să dețină și variante dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere fie audio, fie prin utilizarea oricăror mijloace fizice ori digitale specifice.

Ordinul intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

2. Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui ANPC nr. 579/2024 privind informarea consumatorilor ce se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici în legătură cu accesul la servicii de transport public de persoane și respectiv în clădirile deținute de către aceștia.

Acest ordin asigură o mai bună informare cu privire la aspectul referitor la costurile aferente călătoriilor efectuate cu mijlacele de transport urbane.

Operatorii economici sunt obligați să menționeze, în mod clar, precis și neechivoc, pentru fiecare dintre beneficarii transportului în comun, aspectele esențiale referitoare la costurile aferente, astfel încât aceștia să poată fi corect informați cu privire la bugetul personal pe care trebuie să îl aloce cheltuielilor cu transportul. În București, vorbim de Societatea de Transport București (STB).

Operatorii economici din domeniul transportului public trebuie să se asigure că în interiorul mijloacelor de transport există plăcuțe cu afișarea prețului per călătorie, mesajul fiind transmis în sistem Braille.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies