ANPC a desfășurat, la sfârșitul lunii mai 2024, o acțiune de verificare a activității comerciale (puncte de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, case de schimb valutar, centre de închirieri auto etc.) și condițiile și serviciile puse la dispoziția consumatorilor de Compania Națională Aeroporturi București.
ANPC a dat 31 de amenzi contravenționale
În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus măsuri de remediere a acestora și au alocat și un termen de ducere la îndeplinire a acestor corectări.
Pe 10 iunie 2024, echipe de control ale ANPC au verificat modul în care acestea au fost duse la îndeplinire.
Astfel, au fost controlați 26 de operatori economici care activează în zona destinată consumatorilor de pe Aeroportul Internațional București-Otopeni, se arată într-un comunicat ANPC. Pentru neregulile constatate, în ciuda măsurilor de remediere dispuse la consilierea din urmă cu două săptămâni, au aplicat mai multe sancțiuni, după cum urmează:
- 31 de amenzi contravenționale în cuantum de 367.500 lei
- oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de peste 130.000 lei
- oprirea temporară a prestării de servicii pentru 11 puncte de lucru ale operatorilor economici verificați, până la remedierea deficiențelor.
Neregulile găsite de comisarii ANPC
Abaterile principale de la prevederile legale constatate au fost:
- folosirea unor vitrine de expunere a preparatelor culinare neigienizate
- utilizarea unor spații de depozitare cu chedere rupte și mizerie în strat grosier
- expunerea la comercializare a unor produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale, în spațiu comun cu produse lactate
- comercializarea unor produse finite obținute prin decongelare, fără informare vizibilă a consumatorilor cu privire la faptul că provin din produse congelate
- utilizarea unor vitrine de prezentare a produselor de patiserie/cofetărie neigienizate, cu acumulare de impurități, cu resturi de alimente în zona care asigură ventilația
- nerespectarea temperaturii recomandate, la depozitarea produselor congelate
- comercializarea unor produse alimentare fără a avea menționate ingredientele alergene
- condiții de desfășurare a activității, improprii din punct de vedere sanitar: paviment igienizat necorespunzător
- comercializare unor jucării ce nu sunt însoțite de documente necesare și care nu au instrucțiuni și informații privind siguranța, traduse în limba română, pe etichetă
- comercializarea unor produse alimentare fără a avea înscrise pe etichetă informații specifice, în limba română,
- comercializarea unor produse textile fără traducere în limba română a compoziției fibroase, pe etichetă
- utilizarea unor ustensile de bucătărie din material plastic, uzate
- lipsa afișării, în interiorul casei de schimb valutar, a tuturor valutelor tranzacționate.
Te-ar mai putea interesa și: