ȘTIRI

ANPC a dat în judecată OTP Bank

OTP este una dintre cele opt bănci cu care Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are litigii pe rol, care s-ar putea încheia cu eliminarea mai multor clauze din contractele de credit, informează Economica.net.

Acţiunile au fost făcute după data de 1 octombrie 2013, după ce legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti a fost modificată. Noile prevederi spun că o clauză dintr-un contract preformulat declarată ca fiind abuzivă va fi eliminată din toate contractele profesionistului care a propus aceste contracte, la iniţiativa ANPC sau a unei asociaţii de consumatori.

În cazul OTP, clienţii au reclamat, în special, modul de calcul al dobânzilor variabile. Potrivit prevederilor contractuale, dobânzile ar fi trebuit să varieze atât faţă de politica băncii, cât şi faţă de indicatorii pieţei (Euribor, Libor, Robor, în funcţie de valuta creditului). Însă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor bănci din România, la vederea crizei economice OTP a preferat să crească dobânda curentă clienţilor, deşi indicatorii din piaţă erau în cădere liberă spre minimele istorice, asta în condiţiile în care deprecierea leului îi afecta deja serios pe cei cu credite în franci elveţieni sau euro. Mai multe detalii, pe Economica.net.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button