ANPC a amendat un cămin de vârstnici din București. Sute de kilograme de mâncare au fost retrase, iar furnizarea de servicii a fost oprită temporar

30 ian. 2023
272 Afișari
ANPC a amendat un cămin de vârstnici din București. Sute de kilograme de mâncare au fost retrase, iar furnizarea de servicii a fost oprită temporar
ANPC a amendat un cămin de vârstnici din București. Sute de kilograme de mâncare au fost retrase, iar furnizarea de servicii a fost oprită temporar. Sursa foto: Pexels

Un cămin pentru vârstnici din București a primit o amendă din partea ANPC în urma nerespectării cadrului legislativ din domeniul alimentar. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului anunță extinderea verificărilor în centrele destinate vârstnicilor și în restul țării.

Un cămin pentru vârstnici din București a primit o amendă de la ANPC

Căminul pentru persoanele în vârstă, administrat de Residence Ganesh SRL, a fost amendat cu suma de 20.000 de lei. ANPC a retras din comercializare o cantitate de circa 240 de kilograme de alimente neconforme, transmite Agerpres.

De asemenea, autoritățile au oprit temporar furnizarea de servicii alimentare până la remedierea situației deficitare.

Pe data de 27 ianuarie 2023, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB) a desfăşurat, sub coordonarea vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Sebastian Hotca, o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în domeniu, Căminul pentru vârstnici administrat de SC Residence Ganesh SRL, ca parte a unei tematici regionale de control, pe zona Bucureşti-Ilfov, declară specialiștii ANPC.

Sebastian Hotca, vicepreședintele ANPC, declară faptul că persoanele în vârstă trebuie tratate cu respect de oricine interacționează cu acestea:

Învăţăm, încă din copilărie, să respectăm persoanele în vârstă, indiferent dacă ne sunt rude, cunoscuţi sau nu. E bine să ne amintim că, oricare dintre noi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne confruntăm cu problemele din ce in ce mai împovărătoare ale părinţilor noştri. Mă simt dator tuturor consumatorilor, dar mai ales celor ce mi-ar putea fi părinţi sau bunici. Ceea ce am văzut zilele acestea mă face să mă întreb, retoric, dacă, la rândul lor, cei care administrează aceste centre sunt copii sau părinţi responsabili de siguranţa vârstnicilor sau tinerilor din viaţa lor. Aici nu mai vorbim numai despre contravenţii, vorbim despre respect, omenie şi chiar păcate în faţa lui Dumnezeu!, a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedintele ANPC.

ANPC a descoperit și alte nereguli în cadrul inspecției

Comisarii CPCMB au constatat și alte nereguli în blocul alimentar, în afară de cele menționate:

  • modificarea stării termice a produselor,
  • folosirea unor produse alimentare expirate,
  • folosirea unor preparate fără etichete de identificare-caracterizare,
  • folosirea unor vitrine insalubre, ruginite, cu praf în exces, pline de mucegai pentru depozitarea alimentelor și a preparatelor
  • folosirea unor spații neconforme cu normele domeniului alimentar pentru prepararea produselor.

Alte nereguli au fost sesizate în cazul unor lenjerii de pat și saltele uzate, rupte, insalubre, prezentând pete de murdărie. În unele cazuri, vârstnicii nu aveau cearceafuri sau fețe de perne.

Locatarii căminului au fost nevoiți să doarmă în spații insalubre, între pereți murdari, pe paturi cu rame de metal ruginite.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies