ANM COD GALBEN. Vijelii şi căderi de grindină, până miercuri seara

de:
30 apr. 2019
0 Afișari
ANM COD GALBEN. Vijelii şi căderi de grindină, până miercuri seara
Bucureștiul este sub Cod portocaliu de vreme severă

Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, de marţi, de la ora 14.00, până miercuri la ora 21.00.

„În cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp”, au transmis, marţi, meteorologii.

Potrivit acestora, astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice şi centrale, iar în a doua parte a zilei de marţi (30 aprilie) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (30 aprilie/01 mai) în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în Muntenia, Moldova şi Dobrogea.

În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 şi 55 km/h.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtuni, de marţi, de la ora 15.00, până miercuri la ora 10.00.

„În noaptea de marţi spre miercuri (30 aprilie/01 mai) şi la începutul zilei de miercuri (1 mai) în Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei şi Crişanei şi local în zona de munte, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

Judeţele vizate de codul galben sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Cookies