ANI sesizează DNA cu privire la un director din cadrul Ministerului Fondurilor Europene

de:
13 sept. 2016
1 Afișari
ANI sesizează DNA cu privire la un director din cadrul Ministerului Fondurilor Europene

Iulia Ioana Baz este Director la Direcţia Management Financiar AM POS CCE (Creşterea Competitivităţii economice) din Ministerul Fondurilor Europene.

„În exercitarea funcţiei publice, Baz Iulia Ioana a semnat listele de verificare a achiziţiilor publice pentru două societăţi comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficiar, cu S.C. RomActiv Business Consulting S.R.L, în calitate de consultant, societate în cadrul căreia aceasta a avut contract de muncă în ultimii 5 ani, rezultând astfel indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese. Valoarea celor două contracte de achiziţii publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei)”, informează ANI.

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcţia publică, Ministerul pentru Societatea Informaţională, în calitate de organism intermediar, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, a încheiat un contract de finanţare cu S.C. European Funds Invest S.R.L., societate la care Baz a deţinut funcţia de administrator şi pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului.

ANI a sesizat astfel DNA pentru verificarea acestor acuzaţii de conflict de interese.

Cookies