ȘTIRI

ANI îl reclamă pe judecătorul care a decis că MIRCEA DIACONU poate candida la EUROPARLAMENTARE

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU: Potrivit Adevărul.ro, în cazul sesizării ANI va fi verificat modul în care a decurs procesul din 4 aprilie de la Tribunalul Bucureşti, pentru a se stabili dacă judecătorul a săvârşit vreo abatere disciplinară.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU: „S-a înregistrat astăzi (miercuri, n.r.) şi va fi repartizată în sistem aleatoriu unui inspector. Vor fi făcute verificări prealabile în legătură cu aspecte vizând modul în care s-a luat decizia şi se va stabili dacă sunt indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare de către judecătorul de caz”, au precizat oficiali din Consiliul Superior al Magistraturii.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU: Raportul întocmit de Inspecţia Juridiară va fi înaintat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide dacă îşi va însuşi sau nu concluziile acestuia.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU: Judecătoarea Camelia Maria Ilie, de la Tribunalul Bucureşti, a admis, în 5 aprilie, contestaţia lui Mircea Diaconu privind candidatura acestuia ca independent la alegerile europarlamentare.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU:  Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care în 9 aprilie a menţinut hotărârea Tribunalului Capitalei. Judecătoarea Camelia Maria Ilie a arătat, în motivarea deciziei privind candidatura lui Mircea Diaconu, că acesta are „vocaţia legală incontestabilă” de a ocupa funcţia de europarlamentar, arătând totodată că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU: „În aceste condiţii, întrucât candidatura contestatorului Diaconu Mircea vizează funcţia de europarlamentar, funcţie în mod evident integrată funcţiilor eligibile, nu este incidentă interdicţia invocată de către BEC prin decizie, drept urmare, contestatorul Diaconu Mircea are vocaţia legală incontestabilă de ocupa funcţia de europarlamentar”, a notat judecătoarea în motivare.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE, MIRCEA DIACONU:  Magistratul a făcut referire şi la sintagma „aceeaşi funcţie”, folosită în legea ANI, care ar viza totalitatea funcţiilor în care o persoană poate fi aleasă. În acest context, judecătorul Tribunalului a arătat că „ar însemna să se lovească în chiar substanţa dispoziţiilor constituţionale ce reglementează dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul de a fi ales în Parlamentul European, şi care concură cu exercitarea suveranităţii naţionale”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button