ARHIVA B365

ANI contestă în Justiție mandatul de europarlamentar al lui Mircea Diaconu

ANI cere Curții de Apel sa dispună neacceptarea lui Mircea Diaconu in functia de europarlamentar, relatează Antena 3. Prin reprezentantul legal, Horia Georgescu, președinte ANI, cere să îi fie anulat mandatul de europarlamentar. În plus, ANI a transmis și la Parlamentul European o informare referitor la incompatibilitatea anterioară a lui Mircea Diaconu, care era în aelași timp director de teatru și parlamentar (inclusiv ministru la acea verme). 

Contactat de DC News, Mircea Diaconu a spus: „Dorel lovește din nou. Atât am de zis. Mai multe voi spune după ce voi vorbi cu avocații mei. Mă așteptam la ceva, dar nu la ceva atât de gros. Nu mai cred nimic și nici nu am crezut vreodată. Am datoria să nu mă opresc pentru oamenii care m-au votat. Este o datorie față de mine, dar și față de 7% dintre români. Nimeni nu mă poate înlocui în Parlamentul European. Repet: DOREL LOVEȘTE DIN NOU.”

Anterior, Curtea de Apel a decis că Mircea Diaconu poate să candideze la alegerile europarlamentare. Prin admiterea contestatiei si a candidaturii lui Mircea Diaconu la europarlamentare „nu se incalca drepturile de a alege si de a fi ales ale cetatenilor, consfintite de Constitutie”, arata Curtea de Apel Bucuresti (CAB), in motivarea deciziei definitive privind candidatura sa. 

Europarlamentare 2014: „Dreptul de a alege nu este incalcat, intrucat cetatenii au posibilitatea exprimarii in mod liber, prin vot, asupra candidatilor pentru Parlamentul European, avand optiunea de a nu-l vota pe Mircea Diaconu. (…)

Prin urmare, drepturile cetatenilor prevazute in Constitutie se manifesta pe deplin cu ocazia alegerilor candidatilor an Parlamentul European, unde isi pot exercita optiunea de vot in favoarea candidatului dorit”, se arata in documentul citat, conform Mediafax.

Institutia precizeaza, in motivare, ca reprezentantul Ministerul Public, care este independent, potrivit legii, a sustinut in sedinta de judecata ca Diaconu poate candida la alegerile parlamentare.

CAB a mai aratat ca orice limitare a unui drept trebuie specificata expres de lege, prin conturarea precisa a unor imprejurari particulare, nefiind permise generalizarile.

Curtea de Apel Bucuresti a decis definitiv, in 10 aprilie, ca Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European, instanta mentinand astfel decizia in sens luata de Tribunalul Capitalei.

Prin decizia de din 10 aprilie, Curtea de Apel a respins contestatiile fata de hotararea tribunalului inaintate de Agentia Nationala de Integritate (ANI) si Ministerul Public.

Biroul Electoral Central a decis să îi respingă candidatura pentru alegerile paralamentare pe motiv că justiţia l-a declarat definitiv incompatibil să ocupe o funcţie publică. 

Conform rezultatelor oficiale, Mircea Diaconu a obținut 6,8% din voturile legal exprimate, la Alegerile Europarlamentare. 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button