Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General și instituția Prefectului București cu acuzația că, în exercitarea atribuțiilor de primar, Clotilde Armand s-a numit pe sine manager al unui proiect finanțat din fonduri europene, funcție care i-a produs un folos material de 18.720 de lei.
Astfel, potrivit ANI, Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate și conflict de interese.
Primarul Sectorului 1 a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe ea însăși manager unui proiect legat de promovarea anticorupției în zona administrativă.
Redăm mai jos decizia completă a ANI care cuprinde și sesizarea Parchetului și Prefecturii București:
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea atribuțiilor de primar, ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.
INCOMPATIBILITATE
Începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală.
Îți recomandăm și: