„Angajatul Lunii” la RATB, un vatman cu o experienţă de 38 de ani

de:
27 feb. 2015
3 Afișari

„În luna martie, prima lună a primăverii, când, pe lângă Mărţişor, sărbătorim şi Ziua Internaţională a Femeii, în semn de preţuire şi respect pentru toate colegele noastre, la rubrica „Angajatul Lunii” a fost nominalizată o doamnă.

Este vorba de colega noastră, doamna Marinela Munteanu, conducător de tramvai la Depoul Alexandria.

S-a angajat la RATB, pe atunci I.T.B., în anul 1976, pe postul de încasator.

Dar se simţea mult mai atrasă de meseria de conducător de tramvai, astfel că a decis să urmeze cursurile de calificare în această meserie.

Îşi aminteşte şi astăzi, cu emoţie, că a urmat cursurile de pregătire într-o grupă dominată, evident, de bărbaţi, formată din doar 4 doamne şi 26 de domni, care, ca şi ea, îşi doreau să conducă tramvaie.

La finalul perioadei de pregătire, pe tramvaie tip V3A, ambiţia şi talentul şi-au spus cuvântul: a obţinut permisul de conducere chiar de la primul examen. Le-a demonstrat colegilor de grupă că este egala lor şi că va reuşi să stăpânească „bolizii de metal” la fel de bine ca ei.

Astăzi, nici nu-i vine să creadă că au trecut, atât de repede, aproape 38 de ani de activitate.

Între timp, au apărut şi cei trei copii, două fete şi un băiat, de care este foarte mândră.

Dar lucrurile bune aveau să continue în viaţa doamnei Marinela Munteanu: copiii ei i-au făcut bucuria de a fi de 4 ori bunică”, anunţă RATB, pe site-ul propriu.

Citeşte şi: Vatmaniță în București. Cum fac femeile o meserie de bărbat: mai bine!

Cookies