Angajații STB trebuie să își primească salariul majorat de luna aceasta

13 iul. 2021
395 Afișari
Angajații STB trebuie să își primească salariul majorat de luna aceasta
Angajații STB trebuie să își primească salariul majorat de luna aceasta

Angajații STB trebuie să își primească salariul majorat, conform Contractului Colectiv de Muncă, începând cu data de 1 iulie, după ce Tribunalul București a respins punerea în aplicare a două acte adiționale.

Angajații STB trebuie să își primească salariul majorat. Magistrații de la Tribunalul București au respins, luni după-amiază, cererea Societății de Transport București (STB) prin care se dorea suspendarea prin ordonanță președințială a aplicării celor două acte adiționale la Contractul Colectiv de Muncă STB.

Conform celor două acte adiționale, în Contractul Colectiv de Muncă erau prevăzute creșteri ale salariului minim din cadrul STB cu câte 2%, de la 1 iulie, respectiv, 1 septembrie, iar conducerea instituției a încercat suspendarea acestora.

Angajații STB trebuie să își primească salariul majorat

Decizia instanței înseamnă că cele două acte adiționale la CCM STB SA rămân în vigoare și își produc efectele, a precizat, pentru BucureștiFM, Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor București.

”Au obținut o primă mare victorie. Pentru salariați, acest lucru înseamnă că salariul minim trebuie să crească cu 2% de la 1 iulie și va mai crește cu 2% de la 1 septembrie”, a precizat acesta.

Angajații STB au protestat în fața Primăriei Capitalei

Angajații Societății de Transport București au protestat la finalul lunii iunie în fața Primăriei Capitalei, nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă.

Oamenii s-au plâns că sunt plătiți prost, muncesc mult, iar călătorii suferă pentru că timpul de așteptare după un mijloc de transport a ajuns și la 50 de minute.

Vasile Petrariu, lider sindical și consilier general la Primăria Capitalei, a spus că „se trage un semnal de alarmă pentru subfinanțarea transportului public, măsură resimțită de călători“.

Acesta a adăugat că „poate primarul general acceptă un dialog pentru a rezolva aceste probleme, însă a refuzat și refuză în mod sistematic“.

În același timp, Nicușor Dan a spus că toată nemulțumirea oamenilor e din cauza faptului că nu au salarii mai mari.

Weekendul curățeniei la STB

A fost weekendul curățeniei la STB, anunțat cu mare fast și de primarul Nicușor Dan. Sute de angajați au spălat tot ce se putea spăla în transportul public din Capitală: autobuze, tramvaie, stații și depouri, într-una dintre cele mai ample acțiuni de igienizare și curățenie din ultima vreme.

Depourile, adăposturile din staţiile STB, autobuzele, tramvaiele ș troleibuzele, toate au luat parte la una dintre cele mai ample acțiuni de curățenie și igienizare a transportului public din București. Curățenia de vară a început sâmbătă și a ținut pânâ duminică.

Cookies