Angajări în Armată. MApN scoate la concurs posturi în București și 33 de județe

05 mai 2022
4243 afișări
Angajări în Armată. MApN scoate la concurs posturi în București și 33 de județe
Angajări în Armată. MApN scoate la concurs posturi în București și 33 de județe. Sursa foto: Facebook/ Ministerul Apararii Nationale, Romania

MApN anunță că au început înscrierile pentru cei care vor să se angajeze în Armată. Sunt scoase la concurs 1.049 de locuri în 33 de județe și în București.

Angajări în Armată

Ministerul Apărării Naționale angajează soldat/gradat profesionist în Armată. Dacă ești curajos, disciplinat, tenace și ambițios trebuie să știi că te așteaptă 1.049 de locuri în 33 de județe și în București, astfel:

  • Alba – 20;
  • Argeș – 15;
  • Bacău – 50;
  • Brașov – 24;
  • Buzău – 16;
  • Brăila – 6;
  • București – 193;
  • Bistrița-Năsăud – 2;
  • Călărași – 12;
  • Cluj – 23;
  • Constanța – 200;
  • Covasna – 15;
  • Dâmbovița – 16;
  • Dolj – 45;
  • Giurgiu – 15;
  • Galați – 7;
  • Hunedoara – 17;
  • Harghita – 6;
  • Ilfov – 98;
  • Iaşi – 13;
  • Ialomița – 9;
  • Maramureş – 34;
  • Mureș – 19;
  • Neamț – 5;
  • Olt – 10;
  • Prahova – 11;
  • Sibiu – 23;
  • Satu Mare – 1;
  • Suceava – 2;
  • Timiș – 10;
  • Tulcea – 74;
  • Vrancea – 31;
  • Vâlcea – 1;
  • Vaslui – 26.

Cei interesați pot opta pentru orice post, indiferent de județul de domiciliu, însă înscrierea se face numai în judeţul în care candidatul are domiciliu. Important: viza de flotant nu este luată în considerare, potrivit anunțului de angajare.

Înscrierea are loc în perioada 2 mai – 17 iunie 2022, dar nu se poate face online.

MApN scoate la concurs posturi în București și 33 de județe

Candidații au de parcurs mai multe etape de selecție, care sunt eliminatorii, în ordinea în care sunt susținute:

  • Evaluarea psihologică
  • Evaluarea capacităţii motrice
  • Interviul de evaluare finală
  • Examinarea medicală
  • Examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale
  • Arondarea judeţelor la centrele de selecţie
  • Cum te poţi antrena pentru selecţie.

Toate informațiile despre probele de selecție pot fi găsite AICI.

Adresele birourilor de informare-recrutare, numerele de telefon și adresele de mail pot fi găsite AICI.

Salariile din Armata Română

În 2022, salariul (solda de funcție) unui soldat este de 2.500 de lei/lunar, potrivit legii, dar veniturile sunt suplimentate cu sporuri, prime și indemnizații, potrivit antena3.ro.

În vârful ierarhiei militare se află șeful Statului Major General. Cine ocupă această funcție câștigă o soldă de 10.880 de lei – această sumă înseamnă de peste patru ori salariul de bază minim brut.

Potrivit unui raport din anul 2021, Armata Română are 68.500 de militari activi.

Cookies