Andrei Pleșu: „Industria” doctoratelor din România încurajează impostura

Andrei Pleșu amintește de mult discutatul caz al tezei de doctorat plagiate, a premierul Victor Ponta, despre care afirmă că „în contextul falsurilor generalizate tolerate de mediul nostru academic, infracţiunea primului ministru devine nesemnificativ”, susține Pleșu pe blogul adevarul.ro.

În viziunea sa, „problema a luat naştere prin „colaborarea” perdantă dintre o guvernare inaptă, o sumedenie de profesori slab pregătiţi şi nereactivi şi o masă de studenţi selecţionaţi şi promovaţi arbitrar. A intra în facultate fără examen de admitere şi a trece prin anii de studiu profitînd de nivelul scăzut al exigenţelor universitare nu sunt condiţii favorabile ale unei intervenţii salutare pentru ameliorarea situaţiei”.

„Am avut, după 1989, vreo douăzeci de miniştri ai educaţiei şi tot soiul de proiecte legislative „reformatoare”. „Foarte dinamic peisaj!” – îţi vine să spui. Ar trebui să ne confruntăm cu un „sistem” suplu, modern, cu proceduri şi standarde „la zi”. Realitatea e, însă, ca să zicem aşa, „mai complexă”. Terenul” ne oferă un spectacol destul de trist, cu probleme de integritate, de transparenţă, de proastă guvernare, de competenţă precară, sub-finanţare, confuzie legislativă, corupţie etc. E drept, unii dintre miniştrii post-revoluţionari au stat în funcţie prea puţin timp ca să poată duce la bun sfîrşit un proiect consistent (în cazul în care îl aveau…). Dar alţii – inconturnabila Andronescu, de pildă (care a avut trei mandate) – ar fi putut face mai mult sau, măcar, ar fi putut face mai puţine nefăcute. Au fost şi cazuri stingheritoare, cu propuneri de ministeriat adresate unor suspecţi de plagiat (Corina Dumitrescu şi Ioan Mang), cu personaje încă nealcătuite cultural (bietul Liviu Pop), sau cu un ministru al cercetării ştiinţifice (Mihnea Costoiu) fără doctorat, fără publicaţii, aşadar fără nicio expertiză reală în domeniul pe care era chemat să-l administreze”, scrie Andrei Pleșu.

În viziunea sa, „miniştrii cu adevărat onorabili se pot număra pe degetele de la o mînă”, nominalizându-i pe Mihai Şora, Gheorghe Ştefan, Mircea Miclea și Andrei Marga. Pleșu consideră că „nimeni nu pare preocupat în mod autentic de căutarea unor soluţii”.

„Bun! Toată lumea ştie că lucrurile merg prost. După bombăneala de rigoare se pune, totuşi, întrebarea „ce e de făcut?”. Dincolo de felurite discursuri electorale, nimeni nu pare preocupat în mod autentic de căutarea unor soluţii. Cu atît mai binevenită, mai curajoasă, mai responsabilă mi se pare iniţiativa Societăţii Academice Române şi a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, care, împreună cu Federaţia Studenţilor din Elveţia, au pus temeiul unei Coaliţii pentru Universităţi Curate. Proiectul, co-finanţat printr-un grant eleveţian, a fost lansat pe 27 mai la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Bucureşti. Într-o primă formulare, tema dezbaterii a fost „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenţilor şi schimbul de bune practici”. Deşi totul a început cu mesaje încurajatoare din partea Preşedinţiei şi a Ministerului Educaţiei, deşi tema este fierbinte, presa nu a acordat evenimentului prea mare atenţie. La noi, lucrurile importante nu fac rating.

Primul obiectiv al organizatorilor (asistaţi cu energie şi competenţă de doamna Alina Mungiu-Pippidi) pare să fie stabilirea unui diagnostic exact. Nu există terapeutică fără analiza bolii, a simptomelor ei, a riscurilor de cronicizare sau de explozie acută. S-a trecut, deci, la monitorizarea aplicată, pe mai multe paliere, a 55 de universităţi româneşti: paginile lor de web, procesele verbale ale şedinţelor de conducere, procedurile de evaluare şi promovare etc. Rezultatele sunt departe de a fi încurajatoare”, continuă Andrei Pleșu.