Andrei Pleșu a răspuns acuzațiilor conform cărora un librar și-ar fi pierdut job-ul din cauza sa

Petronela Rotar a publicat pe acestblogdenervi.ro un text în care îl acuza pe Andrei Pleșu că a pârât-o pe o prietenă a sa, librarla Humanitas, patronului acestui lanț (Gabriel Liiceanu), că nu l-a recunoscut când a cumpărat mai mutle cărți și că nu i-ar fi făcut reducerea de preț de care trebuia să beneficieze. Mai multe, aici. 

Andrei Pleșu i-a răspuns Petronelei Rotar, care a șters în cele din urmă postarea respectivă de pe blog, publicând, în schimb, următorul text: „Am șters postarea de ieri, după ce Andrei Pleșu a susținut că nu are nicio vină în situația de la librărie. Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de veridicitatea spuselor dumisale și îmi cer scuze că prietena mea și eu, la rîndu-mi, am fost mințite. Nu am avut nicio intenție de a-l calomnia, i-am adresat o scrisoare cu tonul respectuos pe care îl merită, în care am relatat o situație care mi s-a părut gravă, pierderea unui loc de muncă. Dacă am fost mințite și lucrurile au stat altfel, nu aveam cum să îl contactez pe domnul Pleșu pentru a afla adevărul. A fost o pornire sinceră, pornită din dezamăgire și tristețe, cu tot respectul cuvenit.

Toate titlurile și calomniile din ziare, bloguri etc., nu au nicio legătură cu ceea ce am scris eu.”

Iată ce i-ar fi transmis Andrei Pleșu bloggeriței Petronela Rotar: „Stimata Doamna Petronela Rotar, Ati pus in circulatie o minciuna grosolana. Am vorbit adineaori la telefon cu prietena Dvs. care recunoaste ca ea n-a facut decit sa va transmita ce i-a sugerat sefa ei ca s-o intimideze. In ce ma priveste, cind cumpar carti de la Humanitas nu fac calcule, nu vinez reduceri si mai ales nu fac reclamatii „la centru”. Va sfatuiesc, prieteneste, sa cautati mijloace mai decente de a va obtine notorietatea. Grav e si ca dezmintirile pe care si libraria si editura le-au trimis pe blogul Dvs. au fost sterse. Probabil asa se va intimpla si cu postarea de fata. Ar exista o singura varianta sa va dovediti buna-credinta si onestitatea: sa va informati „la sursa” si sa dati, cu scuze, lamuririle necesare. Perplex, A.Andrei Pleșu„. 

Acest răspuns a fost postat drept comentariu la articolul de pe blogul Petronelei Rotar, dar, o dată cu ștergerea articolului, s-a șters și comentariul de răspuns. 

În discpută a intervenit și Mircea Cărtărescu, scriitorul postând pe Facebook următorul text: „Circulă pe FB o scrisoare adresată d-lui Andrei Pleșu în care acesta e acuzat că a provocat darea afară din slujbă a unui librar care, nerecunoscându-l, nu i-a făcut discount-ul la cărțile cumpărate de care se bucură autorii Humanitas. Pleșu l-ar fi sunat pe dl. Liiceanu, care-ar fi declanșat o anchetă. În urma ei, librarul ar fi fost pur și simplu dat afară. Eu am ”a reasonable doubt” că lucrurile au stat chiar așa. Nu cred, pur și simplu, că, ieșind din librărie, dl. Pleșu l-a sunat pe dl. Liiceanu ca să se plângă de librarul respectiv. Cine-a văzut asta? Cine-a auzit conversația la telefon a celor doi? Cine poate băga mâna-n foc, chiar dacă această conversație ar fi avut loc, că dl. Liiceanu l-a dat afară pe librar ca o consecință directă a acestei întâmplări? E posibil, dar e posibil să fi fost și altfel. E o acuzație morală gravă care lovește în doi oameni fără, după biata mea părere, destule probe care să arate, fără putință de dubiu, că lanțul întâmplărilor a fost chiar așa. Nu cred că autorii Humanitas trebuie să fie recunoscuți de absolut toată lumea, pe stradă și-n creierii munților. Totuși, ce librar de la o librărie Humanitas poate să-l vadă pe dl. Pleșu intrând și, discount sau nediscount, să nu-l recunoască? Asta nu spune ceva și despre el? O frază ca ”Pleșu și Liiceanu au dat afară un biet librar cu 1000 de lei pe lună” riscă să fie luată de bună de o mulțime de inși de pe FB (și nu numai) fără nici o probă, cu bucuria că venerabilii domni elitiști, capitaliști, mistici etc. au mai fost demascați o dată. Încă o dată o spun: este posibil să fi fost așa. Dar e posibil și să nu fi fost. A lovi în Pleșu și Liiceanu (ce să mai vorbesc despre Horia Patapievici?), doar pentru că-ți sunt antipatici e astăzi un sport național. E datoria noastră de conștiință să nu credem imediat tot ce se spune despre ei și despre mulți alții ca ei, calomniați zi de zi și ceas de ceas.„

Scriitorul Andrei Pleşu avea parte de reducere la cumpărarea cărţilor într-un lanţ de librării, însă nu a fost recunoscut de vânzătoare. Povestea a fost relatată de o jurnalistă şi scriitoare din Braşov, Petronela Rotar.

„Sunt convinsă că habar nu aveţi cine sunt. Nu aţi pierdut nimic. Aflu, însă, că vă e tare indigest ca oamenii să nu vă cunoască şi recunoască pe dumneavoastră, aşa că îmi permit să îmi ţip dezamăgirea în acest spaţiu, tocmai pentru că eu ştiu cine sunteţi.

Iată faptele care determină neobrăzarea aceasta, ca un neica nimeni, aşa cum sunt eu, să vă scrie: zilele acestea, aflându-vă prin Ardeal, aţi intrat într-o librărie, de unde aţi cumpărat nişte cărţi. Multe cărţi, ca să rămân fidelă adevărului. Cărţi care valorau câteva sute de lei.
Eraţi bronzat, mai slab parcă, aţi ales cărţile dorite şi v-aţi dus să le plătiţi la casă. Acolo se afla cineva tare drag mie.

Nu, nu o vânzătoare de butic, ci un librar în adevăratul sens al cuvântului, absolventă de litere, mare iubitoare de cărţi! Nu a fost sigură că în faţa ei se află marele Andrei Pleşu, aşa că s-a întrebat din priviri cu alt librar, şi el un cititor aprig. Acela a ridicat şi el din umeri, nedumerit, căci ambii vă vedeau în realitate pentru prima oară. Ca om care a lucrat în televiziune ştiu cât de diferită este imaginea omului în carne şi oase faţă de cea pe care o reflectă ecranul.

Aşadar, cei doi librari nu vă recunosc. Drept care nici nu vă aplică reducerea de care vă bucuraţi în acest lanţ de librării. Tânăra de la casă s-a gândit să vă întrebe, dar i s-a părut că v-ar jigni, aşa că a tăcut mâlc. Dumneavoastră aţi zâmbit, creştineşte, aţi plătit, aţi ieşit. Afară, l-aţi sunat pe prietenul dumneavoastră, proprietarul lanţului de librării, să vă plângeţi că nu aţi fost recunoscut şi nu vi s-a aplicat reducerea.

De acolo în jos, s-a pornit leapşa sancţiunilor, din şef în şefuţ, până la a i se face referat că nu v-a recunoscut. Azi şi-a dat demisia. Lucra oricum pe mai puţin de o mie de lei salariu şi nu avea nicăieri în fişa postului obligaţia de a-i recunoaşte pe prietenii patronului său pe scriitorii contemporani, fie ei şi Andrei Pleşu însuşi. Personal, sper să nici nu apară vreodată, în fişa vreun post, aşa ceva.

Eu refuz să cred că dumneavoastră aţi vrut să daţi brânci acestui bulgăre ştiind dinainte că se va ajunge până la asemenea consecinţe. Sau că despre cele câteva zeci de lei reducere la cărţile cumpărate ar fi vorba. Probabil că aţi fost tare jignit în amorul propriu că nu aţi fost recunoscut de aţi pus mâna pe telefon să pârâţi. Căci, iertată-mi fie exprimarea, asta aţi făcut. Aţi fi putut face o glumă sau chiar să vă recomandaţi, dacă doreaţi să vă fie aplicată reducerea…”

Iată şi reacţia Ancăi Nedelcu, şefa angajatei care nu l-ar fi recunoscut pe Andrei Pleşu:

„Am încercat ieri să trimit o replică la Acestblogdenervi ;a refuzat să o publice. Nici eu, nici echipa de librari nu putem accepta o poveste scornită în care suntem implicați noi și oameni dragi nouă. Lăsând deoparte adevărul că un librar nu a fost în stare să recunoască un autor a cărui fotografie însoțește cărțile și cataloagele pe care librarul cu pricina ar fi trebuit măcar să le răsfoiască, restul e literatură. Nu a existat nici un telefon al dlui Pleșu către dl Liiceanu, cum nu a existat nici o supărare a dlui Pleșu sau vreo „leapșă a sanctiunilor”. Ar mai fi ceva adevărat, totuși: demisia prietenei – pe care, ca șef al ei și al echipei de librari din care făcea parte, n-am putut decât să o apreciez ca pe un gest de binevenită recunoaștere a nepotrivirii cu rostul meseriei de librar”.