Andrei Baciu, scos de pe lista miniştrilor lui Cioloş la cererea lui Dragnea

de:
16 nov. 2015
0 Afișari
Andrei Baciu, scos de pe lista miniştrilor lui Cioloş la cererea lui Dragnea

„Aseară (duminică – n.r.), după ce am terminat conferinţa de presă, colegii mei mi-au arătat informaţiile legate de acel personaj. L-am sunat pe domnul premier desemnat Dacian Cioloş imediat, spunându-i că PSD nu poate lua în calcul votul pozitiv la învestitura Guverului dacă acel domn rămâne membru al Cabinetului”, a spus Dragnea citat de adevarul.ro.

Andrei Baciu nu mai este propunerea lui Cioloş pentru Ministerul Sănătății

UPDATE: Andrei Baciu nu a mai fost inclus în lista miniştrilor propuşi de Cioloş, trimisă la Parlament duminică seara. El a fost înlocuit cu Patriciu Achimas Cadariu.

Liderul PSD a afirmat că, „spre satisfacţia” sa, Dacian Cioloş l-a înlocuit pe Andrei Baciu cu un „domn respectabil”, pe care social-democraţii îl pot susţine. Liviu Dragnea a spus că propunerea pentru Ministerul Sănătăţii „era ceva de neacceptat””, în condiţiile în care medicii s-au evidenţiat ca nişte „eroi” în ultima perioadă şi nu ar fi acceptat nici ei o astfel de propunere.

„Cum s-ar fi simţit cu un asemenea personaj exotic în fruntea ministerului?”, a continuat Dragnea. Acesta a precizat că principala problema a fost lipsa de experienţă. „Nu cred că un domn la 27 de ani şi care din câte am înţeles nu avea nici rezidenţiatul luat ar fi putut gestiona acest sistem foarte important. Şi tinerii care au ieşit în stradă au cerut în mod serios un sistem de sănătate mai bun”, a spus Dragnea.

Ce miniștri a propus premierul desemnat Dacian Cioloș. LISTA COMPLETĂ și informații din CV

Premierul desemnat Dacian Cioloș a anunțat, duminică, lista noului Guvern. Cioloș a precizat că a căutat oameni profesioniști, deschiși spre dialog, precizând totodată că o treime din membri sunt femei. Puteți consulta mai jos lista completă cu noii miniștri propuși, precum și informații privind experiența profesională a fiecăruia.

Întrebat dacă decizia a fost luată după ce au apărut în presă pozele cu Andrei Baciu de pe vremea când era model de lenjerie intimă, Dragnea a spus că nu vrea să comenteze astfel de probleme, fiecare fiind liber să se îmbrace cum vrea, dar nu într-o instituţie publică. „Ce să spun, că m-au deranjat nişte articole de îmbrăcăminte? Fiecare se machiază şi se rujează şi se peruchează cum crede de cuviinţă, dacă e în lumea lui. Dacă vrea să fie într-o funcţie publică totuşi nu poţi să faci asta. Fug bolnavii din spitale”, a spus Dragnea.

Cookies