Andreea Raicu dă startul prezenţei vedetelor şi designerilor români pe Okazii.ro, prin intermediul colecţiei Simplicity. Magazinul propriu al vedetei, de pe platforma online, este disponibil, începând de miercuri, la adresa: http://magazine.okazii.ro/shopandreearaicu/.
Magazinul Andreei Raicu de pe Okazii.ro conţine colecţia de haine Simplicity, creată special pentru www.andreearaicu.ro de PNK, colecţia de bijuterii Serendipity, cartea „Manâncă şi arată bine” şi DVD-ul Stylepedia cu Andreea Raicu şi Roxana Voloşeniuc.
„În ultimele 3 luni, de când am lansat platforma shop.andreearaicu.ro am fost plăcut surpinsă de aptitul oamenilor pentru shopping-ul online. Asocierea cu Okazii.ro, cel mai mare site de shopping online, mă asigură ca produsele marca Andreea Raicu vor fi prezentate unei comunităţi cu tradiţie”, a declarat Andreea Raicu, într-un comunicat de presă remis B365.ro.
Fanii vedetei pot achiziţiona şi de pe www.shop.andreearaicu.ro, magazinul on-line găzduit de www.andeearaicu.ro, produsele marca Andreea Raicu.
Reprezentanţii platformei online anunţă că, în următorii ani, strategia Okazii.ro se va axa pe creşterea categoriei Fashion&Beauty, mizând pe prezenţa brand-urilor, a designerilor români şi a vedetelor autohtone cu shop-uri online. Această strategie a fost dezvoltată pe fondul creşterii vânzărilor raportate din segmentul Fashion&Beauty, Okazii.ro înregistrând o creştere a vânzărilor de peste 60% pe acest segment, comparând valoarea tranzacţiilor din ultimele două trimestre ale anului 2012.
Lansat oficial în 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România. Cu peste 2 milioane de produse listate în toate categoriile şi peste 4,2 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.