ARHIVA B365

Andreea Mitu: „Mi-am sunat bunicul după meci. M-a învățat să stau cu picioarele pe pământ”

ROLAND GARROS 2015. Deşi a realizat, sâmbătă, cea mai bună performanță a carierei, Andreea Mitu s-a bucurat cu mult echilibru după meciul cu Francesca Schiavone. „Am încercat să-mi schimb un pic atitudinea azi față de meciul anterior, când n-am fost atât de pozitivă pe teren, am fost prea încărcată și încordată. Am încercat să-mi îmbunătățesc limbajul corpului și să mă bucur un pic mai mult de moment. Francesca e mereu foarte energică, îi place să implice tribuna, țipă, și am încercat cumva să accept și asta. Cred că la 5-5 în primul set și-a pierdut un pic forțele, dar încă era în meci, era multă tensiune și asta m-a ținut conectată. După pauza lungă de toaletă pe care a luat-o – veeeeery long break, râde Andreea, dar nu e răutăcioasă, nu e cazul să-i citească nimeni printre rânduri – am simțit-o în continuare fără puteri. E de două ori mai greu în astfel de situații. E greu să câștigi, e greu și să fii prezentă tot timpul în meci, să nu-ți pierzi focusul. Pentru că o vezi, vezi că nu mai poate, dar asta face lucrurile mai grele pentru tine decât erau înainte”, a spus Mitu, citată de treizecizero.ro.

Jurnaliştii au întrebat-o pe Andreea Mitu şi ce i-a spus Francesca Schiavone la finalul meciului. Iată cum le-a răspuns sportiva noastră:

„M-a bătut pe spate, cred că mi-a zis good play!, dar eu plângeam, nu mai știam de mine. Cumva, ea a reintrat în joc, și de asta m-am temut cel mai mult. E foarte greu. Am pierdut game-ul ăla la 2-0, când am avut două mingi de break, mi se pare. Dar efectiv mă scosese din ritm. Știam că trebuie să fiu activă, să fiu pozitivă și să-mi fac jocul, dar o vedeam pe ea că nu mai joacă și e foarte greu! Astea-s cele mai rele situații, ori să știi că adversarul e accidentat, ori să o vezi că nu mai trage. Și a început. La 3-1 s-au schimbat mingile, de la 3-2 la 4-3 ea a făcut două game-uri incredibile. Îmi venea să plâng, îmi venea să fac exact ca Zvonareva, să-mi pun prosopul pe cap și să încep să plâng în hohote. Atât de neputincioasă mă simțeam. Și apoi am avut eu două game-uri incredibile, de la 3-4 la 5-4. Nu mai țin minte nimic din ele, știu că am dat în toate. Mi-am zis: bagă serviciul ăla în teren. Repet, n-a mers deloc astăzi, asta este și… mi-am zis să joc și atât. Nu mai țin minte scorul, nu mai știu câte mingi de meci am avut, trei, patru. Două? Unde să mai dau, ce să mai fac?, îmi tot ziceam. Trebuie să fac punct neapărat, să fiu tot agresivă și… am scos-o la capăt. Din nou”.

ROLAND GARROS 2015. Andreea elaborează un pic despre confruntarea cu o jucătoare atât de old-school precum Schiavone. „Joacă foarte diferit față de ce se joacă acum. Bănuiesc că are același joc ca acum 10, 20 de ani de când a început. E un stil foarte atipic, foarte greu. Trebuia să atac, dar mă scotea din ritm cu slice-urile alea. Erau niște mingi foarte lente, îmi stopa din viteză, îmi oprea ritmul, și mă bucur tare mult că am reușit să fac ceva și să câștig”.

Vezi aici desfăşurarea LIVE TEXT a meciului dintre Andreea Mitu şi Francesca Schiavone.

Cât despre atitudinea părinților săi în timpul meciului, Andreea a stârnit hohote de râs: „I-am rugat să stea răsfirați prin tot stadionul, să-l lase pe Ionuț (n.a. Gavrilă, preparatorul fizic) și pe domnul Marcu în boxă. Au venit și domnii de la Lotto, de la Head, l-am văzut și pe domnul Țiriac. A venit și fratele meu, ieri. Pe mama o aud mereu. Poate să fie tribuna cât de plină și să fie gălăgie, tot o aud. Dacă am greșit un punct…

(Andreea imită zgomotul dezaprobator făcut de mama ei; apoi o imită: „Vai, ce-a făcut?! Nu, nu!”. Râdem iar cu poftă). Îl am pe creier.

Așa face. Și am rugat-o: Vezi unde stai, să nu te văd”.

ROLAND GARROS 2015. „Azi am salutat publicul! Nu știam ce să fac. Începusem să tremur la sfârșit și nu știam… Îmi ziceam: e doar un meci, n-am câștigat nimic, n-am câștigat turneu, să mă arunc pe jos, să arunc cu rachetele, să țopăi, ce să fac? Cred că trebuie să mă bucur puțin, zic. Să mă duc la antrenor, să nu mă duuuuc? Hai că mă duc. Și da. Am ascultat sfatul de data trecută – zice Andreea, arătând către grupul nostru – și am salutat publicul. Așa mai timid, dar…”

Când a fost complimentată pentru faptul că vorbeşte foarte bine în limba engleză, Andreea Mitu a spus că şi-ar fi dorit să devină jurnalist şi chiar a dat la Jurnalism. „Am vrut să scriu, să am și eu articol, dar… Citesc foarte mult în engleză. Nu suport să ascult muzică, mai ales la căști. Mai bag niște cuvinte din engleză și când scriu, dar îmi place să învăț limbi străine”.

Andreea Mitu le-a mai spus jurnaliştilor şi că şi-a sunat bunicul după calificarea în optimi, iar acesta a învăţat-o să se menţină cu picioarele pe pământ.

„Asta e treaba mea, să câștig meciuri. De asta m-am antrenat atâta de la 7 ani – 8 ani (am început târziu). Asta trebuie să fac, să joc tenis. Mi-am sunat bunicii după meci și bunicul, care are 70 și ceva de ani și e trecut prin viață, mi-a zis să stau cu picioarele pe pământ și să-mi văd de treabă în continuare”.

Andreea Mitu a recunoscut şi că, după eşecul de anul trecut, s-a gândit să se retragă din tenis.

„Anul trecut, îți și spun, jucam tot pe terenul 2, cu Paszek, în primul tur de calificări. Ea a jucat foarte bine. Am ieșit de pe teren, am pierdut foarte dur, și mi-am zis că eu nu mai joc tenis. După aia probabil jucam pe echipe, prin Germania sau Italia. Nu știu ce-am făcut după Roland Garros. Făceam bine, dar nu chiar așa de bine ca acum”.

Întrebată dacă s-a gândit serios la retragere sau a fost doar un gând, Mitu a spus: „Nu, nu. Am avut anul trecut un început destul de greu, care m-a tras puțin în jos, dar am avut oameni lângă mine care m-au ajutat și care m-au ridicat”.

ROLAND GARROS 2015. Mai mult pe treizecizero.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button