Andra își apără piesa „K la meteo”, după ce INMH a cerut interzicerea ei

de:
21 nov. 2012
0 Afișari
Andra își apără piesa

Zvonul că versurile piesei „K la meteo” i-ar fi deranjat pe meteorologii din România a surprins-o pe Andra, care a postat pe Facebook un mesaj în care subliniază că versul „Ne minţim ca la meteo” nu s-a dorit a fi o jignire la adresa acestei bresle, ci o simplă metaforă.

„Nu m-am supărat. Mai degrabă m-am amuzat la gândul că asemenea vorbe ar putea supăra pe cineva. Sunt sigură totuşi că e o glumă. Mi-ar părea sincer rău dacă ar fi aşa. Eu am înţeles altfel versurile scrise de Marius Moga. „A minţi ca la meteo” este o vorbă cunoscută de mulţi şi nu are legătură cu profesionalismul meteorologilor, ci doar cu ştiinţa, cu faptul că uneori a prevedea un cer senin este aproape imposibil şi că nici cele mai bune intenţii nu te pot feri de pericolul ca prognoza optimistă să fie greşită”, spune Andra.

„Cred că metafora scrisă de Marius este foarte potrivită pentru o relaţie şi îmi place mult”, a punctat artista, precizând că ea chiar are încreder în meteorologi şi în buletinele realizate de aceştia: „Mă îmbrac în funcţie de buletinele meteo şi foarte rar s-a întâmplat să îmi iau la mine umbrela degeaba. Sper ca şi angajaţii INMH să fredoneze piesa! Şi dacă vor să se răzbune pe mine, să-mi spună că vine primăvara de mâine. Deşi nu ştiu dacă i-aş crede”.

Oricum, Andra, What’s Up şi Marius Moga pot sta liniştiţi, pentru că piesa lor se va auzi în continuare pe radio şi TV, INMH negând intenţia de a sesiza CNA pentru retragerea melodiei de pe piaţă.

Cookies