ȘTIRI

Anchetă DNA de amploare, la managerii Loteriei Române

Printre primii chemaţi la DNA a fost Liliana Mincă, cea care a condus Loteria în perioada 2006 – 2009. Potrivit Evz.ro, ea nu e acuzată, deocamdată, în niciun dosar. Cu toate acestea, Mincă ar fi dat procurorilor foarte multe informaţii. Ea s-ar fi prezentat în faţa anchetatorilor cu foarte multe dosare şi contracte, asupra cărora a oferit detalii importante. „Da, am oferit anchetatorilor informaţii preţioase. Sper ca săptămâna viitoare, când vor fi chemaţi ceilalţi directori la audieri, să nu mai plece de acolo liberi, ci să-i aresteze direct”, a declarat Liliana Mincă.

După Mincă, următorul chemat la DNA va fi Nicolae Cristea, fostul preşedinte al companiei în perioada de după Revoluţie până în 2006, apoi, Gheorghe Benea, şef între anii 2009 – 2012. Cei doi sunt chemaţi pentru a da explicaţii cu privire la clauzele contractului încheiat cu grecii de la INTRALOT, care au dezavantajat clar statul român, unicul acţionar al companiei, lucru demonstrat de toate rapoartele de control ale inspectorilor Curţii de Conturi. Cristea este responsabil pentru încheierea primului contract cu grecii, cel din 1993 – 2003, şi pentru cel de-al doilea contract, încheiat în 2003. Ultimul contract cu INTRALOT urmează să expire anul acesta.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button