Amnistia fiscală pentru pensionari și mame, aprobată de Guvern

de:
19 aug. 2014
0 Afișari
Amnistia fiscală pentru pensionari și mame, aprobată de Guvern

30.000 de pensionari și 12.500 de mame vor beneficia de această amnistie a debitelor. Rovana Plumb a explicat, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul Ministrului Muncii, ca verificarile Curtii de Conturi au ajuns la concluzia ca exista peste 12.000 de mame care au obtinut, in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014, suma totala de 15 milioane de lei, care reprezinta partea primita in plus la indemnizatiile care li s-ar fi cuvenit in mod normal. Mamelor li s-a cerut ulterior sa returneze banii.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat, la începutul şedinţei, că persoanele care au depus documente false pentru a obţine pensie nu vor beneficia de amnistia fiscală.

„Se scutesc toţi pensionarii care sunt în sistemul de pensii până la data intrărrii în vigoare a legii, care va fi fixată de Parlament (…) Pe cine nu scutim de la plată sunt pensionarii cărora li s-au stabilit debite pentru că au prezentat fie declaraţii false, fie documente false”, a precizat ministrul, prezentând conţinutul celor două acte normative.

La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că Parlamentul poate „să mai includă eventual” alte categorii de persoane, dacă apar probeme similare.

El a precizat că este de datoria Executivului să rezolve situaţiile în care funcţionarii statului greşesc în detrimentul cetăţenilor.

„In ceea ce priveste amnistia fiscala pentru pensionari, proiectul de lege este gata si va fi prezentat in sedinta de guvern din 20 august. Toti pensionarii care se afla in evidenta sistemului de pensii publice vor fi scutiti de la plata debitelor.

Nu vor fi scutite de la plata, conform propunerii legislative, debitele care au drept cauza culpa debitorului materializata in urma unor documente neconforme realitatii”, a declarat Plumb.

Cu alte cuvinte, pensionarii care s-au folosit de acte false pentru a obtine pensii mai mari si care in prezent sunt cercetati de DNA nu vor beneficia de amnistia fiscala propusa de proiectul de lege. Acelasi lucru este valabil si in cazul indemnizatiilor de crestere a copilului: mamele care au facut uz de fals nu vor fi scutite de plata.

Rovana Plumb a mai spus ca „cei vinovati vor fi sanctionati in conformitate cu prevederile legii functionarului public”.

Cookies