American Dream în București. Povestea imperiului clădit de la zero de Dumitru Marinescu Bragadiru

De la simplu ucenic la a treia cea mai mare avere industrială din Europa. Dumitru Marinescu Bragadiru este cel care a clădit imperiul Bragadirilor și care a trăit o viață „de film”, pornind de la nimic și ajungând să influențeze direct viața economică a Bucureștiului. Iată povestea vieții lui Dumitru Marinescu Bragadiru, un adevărat „American Dream” realizat în București.

Viața lui Dumitru Marinescu Bragadiru este perfectă pentru un film de Hollywood care ilustrează aventura from „zero to hero” – drumul de la nimic la una dintre cele mai mari averi din întreaga Europă. Născut într-o familie modestă, Dumitru Marinescu (avea să-și spună și Bragadiru mult mai târziu) era fiul unui șindrilar, pe nume Marin Marinescu, care îi întreținea pe toți cei 8 copii ai săi din meseria sa, fiind capul familiei. Cum banii nu ajungeau decât de pe-o zi pe alta, cei opt copii aveau o singură cale în viață: cea pe care aveau să și-o croiască singuri.

Povestea imperiului clădit de Dumitru Marinescu Bragadiru. Începuturile

Dumitru și-a început aventura în lume la vârsta de 12 ani, când a fugit de-acasă pentru a fi ajutorul negustorului Iancu Ștefănescu, care l-a luat sub aripa sa de la o vârstă fragedă. Nefiind dat la școală de părinți, Dumitru și-a dat seama că asta este aproape singura lui șansă în viață, astfel că băiatul își dădea silința la fiecare sarcină pe care i-o dădea negustorul unde era ucenic.

De la cărat apă cu cobilița, deoarece pe-aproape de prăvălie nu era nicio fântână, la tejghețar de ocazie, Dumitru Marinescu devenise un om de încredere al negustorului Iancu Ștefănescu, pe care știa că se poate baza. În câțiva ani, Dumitru primea prăvălia pe mână când Ștefănescu pleca la băi. Afacerea avea ca scop producerea de alcool, Ștefănescu fiind alambicar la bază.

Într-un an, pe când Dumitru ținea prăvălia, Ștefănescu îi spusese înainte să plece să nu cumpere spirt de la greci, dacă aceștia trec prin București în lipsa sa, deoarece mai au alcool. Dumitru Marinescu a încălcat promisiunea, cumpărând spirt pe datorie de la greci și producând alcool cu ajutorul alambicului lui Ștefănescu, și atunci și acolo avea să pornească imperiul.

Anii au trecut, iar Dumitru Marinescu avea să devină asociat al lui Iancu Ștefănescu, fapt care l-a ajutat să câștige mai bine și să-și permită să pună bazele unei familii. Ceea ce a și făcut în 1868, când s-a căsătorit cu Matilda Schwartz, care i-a dăruit șapte copii în tot atâția ani – cinci fete și doi băieți. Din păcate, Matilda avea să fie răpusă de scarlatită la doar 35 de ani.

„Boom”-ul financiar și originea numelui de Bragadiru

Situația financiară a lui Dumitru Marinescu începe să devină extrem de bună cu ocazia Războiului de Independență, când antreprenorul devine distribuitor de alcool medicinal spitalelor și de rachiu soldaților. Pentru că una este să cumperi și să vinzi mai departe, și alta este să produci tu de la zero totul, Dumitru a decis să nu mai cumpere o parte din alcoolul vândut și să producă de la zero toată cantitatea, cumpărând o moșie importantă în comuna Bragadiru, lângă Capitală. Acolo, Dumitru Marinescu Bragadiru (numele l-a luat în momentul când a cumpărat moșia) a ridicat o fabrică de alcool impresionantă, și a contribuit totodată la comunitatea locală. Pentru a și da înapoi, nu doar pentru a lua prin afacerile sale, Bragadiru a ridicat în comună o școală, o primărie, o biserică și alte clădiri importante pentru comunitate. Astfel, afaceristul avea să se bucure de aprecierea și respectul comunității din Bragadiru.

Deschiderea fabricii de bere din București

După Războiul de Independență cererea de alcool avea să scadă considerabil, însă Bragadiru nu avea să își schimbe specializarea afacerilor, ci doar să o rafineze. Prin urmare, Bragadiru a construit cea de-a treia fabrică de bere din București de la acea vreme, celelalte două mari fabrici fiind ale germanilor Oppler și Luther. Afaceristul a respectat tradițiile fabricilor de bere și nevoile angajaților și a promis salarii atrăgătoare, a construit lângă fabrică magazine, locuințe pentru muncitori și familiile lor, dar și „Colosul” – Palatul Bragadiru – o clădire destinată angajaților care se puteau relaxa aici în pauzele de muncă și după program, o practică pe care toate marile fabrici de bere din Europa o respectau și o urmau.

Despre povestea Palatului Bragadiru și a fabricii de bere Bragadiru puteți citi mai multe aici: Povestea Palatului Bragadiru din București. Care a fost scopul „Colosului” când a fost ridicat?

Mai mult, ca să se asigure că copiii muncitorilor au parte de carte, Bragadiru se asigura că aceștia urmează cursurile unei școli și primeau din partea sa o gustare zilnică la prânz, pâine sau covrig cu lapte, un fel de strămoș al programului „cornul și laptele”. Mai mult, muncitorii aveau parte de condiții demne de muncă: primeau concediu plătit și asigurare socială, dar și concediu duminica. Mai mult, Bragadiru dădea tuturor angajaților săi liber duminica, de la vizitiu până la ultimul berar. Prin urmare, antreprenorul mergea duminică dimineața singur la biserică, pe jos.

Ultimii ani din viață

După ce o bună parte din viața sa a trăit cu sora soției sale, care a ținut locul mamei copiilor, Bragadiru s-a recăsătorit cu Sofia, văduva fabricantului de bere Luther in anul 1894, însă această căsătorie pare să fi fost făcută în taină, și din motive de alianță, pentru unirea afacerilor celor doi.

Bragadiru a avut ocazia să devină om politic datorită influenței sale, însă a refuzat propunerea de ministru al comunicațiilor spre exemplu în favoarea afacerilor și a filantropiei. Printre activitățile sale de caritate se numără și finanțarea mai multor studenți pe care i-a trimis la studii în străinătate. Dumitru Bragadiru visa astfel să poată să realizeze o clasă nouă de afaceriști și agricultori.

La începutul secolului XX, imperiul lui Bragadiru era a treia cea mai mare avere industrială din toată Europa. Din păcate, întemeietorul acesteia avea să moară în 1915, în urma unui infarct. Averea avea să fie gestionată de al doilea fiu al lui Bragadiru, Dumitru și de Gheorghe Mironescu, soțul uneia dintre fetele lui Bragadiru și prim-ministru al României.