ARHIVA B365

AMENZILE de circulaţie, plătite la JUMĂTATE în 15 zile în loc de 48 ore – Decizie FINALĂ

Proiectul de lege a fost a aprobat miercuri de Camera Deputaților prin vot final, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, și va fi transmis spre promulgare președintelui Iohannis. Noul sistem este prevăzut să fie aplicat începând cu 1 ianuarie 2019, până la finele acestui an Guvernul fiind obligat să adopte normele metodologoce de aplicare a legii. 

Proiectul a fost elaborat încă din 2015, pe vremea guvenării Ponta, dar a fost adoptat abia acum de majoritatea parlamentară, în condițiile în care tot aleșii puterii au inițiat recent un proiect prin care propun reducerea termenului de achitare în cazul tuturor amenzilor.

„Ordonanța Guvernului .nr.2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevede că plata a jumătate din minimul amenzii se poate realiza în termen de 48 de ore de la data încheierii sau comunicării procesului-verbal, numai dacă această posibilitate este prevăzută în mod expres în actul normativ de stabilire a contravențiilor. Termenul de 48 de ore poate fi considerat nerezonabil pentru asigurarea conformării cetățeanului, pus în situația de a identifica rapid anumite sume de bani”, motiva Guvernul necesitatea prelungirii tremenului de achitare la jumătate a amenzilor.

Ca urmare, se instituie o regulă generală (nu doar pentru situațiile în care prin legi speciale se prevede această posibilitate) de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Exceptii de ia această regulă vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile.

Opoziția reclamă însă că prin plata amenzilor în cont unic va fi întârziată alocarea sumelor din amenzi către bugetele autorităților locale.

Detalii, pe profit.ro. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button