Amenzi de peste jumătate de miliard. Poliția Locală Sector 3 a dat peste 1.000 de sancțiuni

23 iun. 2021
272 Afișari
Amenzi de peste jumătate de miliard. Poliția Locală Sector 3 a dat peste 1.000 de sancțiuni

Poliția Locală Sector 3 și-a prezentat bilanțul din ultimele șase luni, precizând că s-au dat amenzi de peste jumătate de miliard.

Poliția Locală Sector 3 a aplicat 910 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 546.550 lei în ultimele 6 luni persoanelor surprinse că nu au păstrat curățenia pe domeniul public, adică celor care au uitat că deșeurile se aruncă în coșurile de gunoi stradale.

Mai mult, alte 132 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.600 lei au fost aplicate deținătorilor animalelor de companie care au omis că și ei au obligația de a păstra curățenia și de a strânge mizeria lăsată de patruped în zona stradală.

Efectivele Direcției Generale de Poliție Locală au avut în vedere și terenurile insalubre și neîmprejmuite.

În acest sens, în ultimele 6 luni au fost identificate 189 de terenuri insalubre, la data prezentului comunicat fiind în curs de identificare alte 44 de astfel de terenuri. Au fost transmise către deținătorii legali ai acestor terenuri 266 somații, iar în 149 de cazuri, deținătorii terenurilor au luat măsurile ce le revin în sarcină pentru igienizare și împrejmuire. Au fost însă aplicate și 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.000 lei pe numele proprietarilor care nu s-au conformat somațiilor primite.

În paralel cu aceste acțiuni, în ultimele 6 luni, efectivele Direcției Generale de Poliței Locală au aplicat:

  • 103 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.000 lei pentru lipsa acordului de transport deșeuri;
  • 83 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 80.000 lei pentru depozitarea pe domeniul public a deseșurilor provenite din construcții;
  • 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.500 lei pentru încălcarea obligației de a încheia contract cu firma de salubritate pentru evacuarea acestui tip de deșeuri.

Poliția Locală Sector 3 îndeamnă la sesizări

Numărul de telefon al Poliției Locale Sector 3 și cel unde oamenii legii încurajează cetățenii să semnaleze situații precum cele menționate mai sus este 021/9543.

”Vă mulțumim tuturor pentru implicare și nu uitați că cel mai simplu mod de a evita amenda și de a trăi într-un sector curat și civilizat este să fim cu toții responsabili și să păstrăm curățenia”,precizează Poliția Locală Sector 3.

 

Cookies