Cluburi și restaurante închise de Garda Financiară, în Centrul Vechi şi Drumul Taberei

de:
28 ian. 2013
0 Afișari
Cluburi și restaurante închise de Garda Financiară, în Centrul Vechi şi Drumul Taberei

Clubul La Muse din Centrul Istoric al Capitalei, Casa Rustic şi alte patru localuri din cartierul Drumul Taberei au fost închise de Garda Financiară din cauza unor nereguli descoperite la controale întreprinse la sfârşitul săptămânii trecute, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din piaţă.

Printre localurile verificate au fost trei cluburi  de noapte din Centrul Istoric şi 13 restaurante din cartierul Drumul Taberei, informează un comunicat al Gărzii Financiare.

S-au  dispus 38 de sancţiuni contravenţionale cu amendă şi confiscarea numerarului  neînregistrat în cuantum total de 84.600 lei, precum şi suspendarea activităţii  comerciale a şase dintre firmele controlate. Suspendarea activităţii s-a făcut deoarece au fost constatate abateri precum: încălcarea obligativităţii utilizării caselor de marcat electronice fiscale sau a normelor legale privind evidenţa operativă a mărfurilor aflate la vânzare.

Cookies