Amenzi de 135.000 de lei pentru terasele din București au fost aplicate de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti – Ilfov în cadrul unei acțiuni care s-a desfășurat sâmbătă.
ANPC a dat amenzi de 135.000 de lei pentru terasele din București, din cele mai cunoscute zone ale Capitalei. S-au depistat produse si proceduri nesigure care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti – Ilfov a continuat verificările la cele mai cunoscute terase din Bucureşti, pentru a vedea modul în care operatorii economici respectă cele mai noi prevederi legale de protecţie a consumatorilor, în contextul pandemiei de Covid-19.
ANPC precizează că au fost aplicate 23 de amenzi și 6 avertismente.
”În data de 27.03.2021, au avut loc alte 23 de acţiuni de control la operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică, în zonele Decebal, Unirii, Dorobanţi şi Floreasca. În urma verificărilor realizate, comisarii CRPCR Bucureşti – Ilfov au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 6 avertismente şi 23 de amenzi, în valoare de 135.000 lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare care au presupus oprirea definitivă de la comercializare a 395 kg de produse alimentare, în valoare de aproximativ 13.000 lei, precum şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru unul dintre operatorii economici controlaţi”, a transmis, duminică, ANPC.
”Controalele pe acestă temă vor continua şi în perioada următoare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) asigurându-i pe cetăţeni, încă o dată, că supraveghează piaţa cu aceeaşi atenţie şi vigilenţă ca şi până acum, pentru a verifica modul în care este aplicată legea pentru protejarea drepturilor lor de către operatorii economici. Aceste acţiuni sunt intensificate cu atât mai mult cu cât, în contextul actualei crize medicale, este necesară respectarea în detaliu a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV 2, pe scară largă”, a transmis ANPC.
Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov a mai dat și vineri 38 de amenzi în valoare de 127.000 de lei în urma unor acțiuni de control efectuate la unităţi de alimentaţie publică.