ARHIVA B365

Amenințări ale politicienilor la adresa jurnaliștilor români-în raportul Departamentului de Stat SUA

„Ameninţările personale şi profesionale la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei. Chiar dacă presa independentă este activă şi exprimă o diversitate de puncte de vedere în mod nerestricţionat, politicieni şi persoane care au legături strânse cu politicieni şi cu grupuri politice fie deţin, fie controlează indirect numeroase companii media, la nivel naţional şi local. Ştirile şi editorialele acestor companii media reflectă frecvent punctele de vedere ale proprietarilor. Au existat acuzaţii că proprietarii unor grupuri media au blocat ştiri care intrau în contradicţie cu interesele proprii şi i-au ameninţat pe autori”, se precizează în raportul Departamentului de Stat american privind „Practici în materie de drepturile omului în 2014”, la capitolul despre România – conform Mediafax.

Potrivit raportului, „companii media deţinute de politicieni precum Dan Voiculescu (Partidul Conservator) şi Sebastian Ghiță (Partidul Social-Democrat) au avut atacuri verbale repetate la adresa jurnaliştilor care au relatat despre afaceri controlate de ei sau despre activităţile Guvernului”.

„În ianuarie, peste 340 de jurnalişti din întreaga ţară au protestat, denunţând «practici media degradante» folosite de un post tv deţinut de Voiculescu, Antena 3. Dan Tapalagă, analist al site-ului de ştiri Hotnews, a semnalat că Ghiţă a făcut declaraţii pe care el şi familia lui le-au considerat acte de intimidare. Ghiţă a replicat că nu l-a ameninţat pe Tapalagă, spunând că doar a fost enervat de jurnalist. Tapalagă şi site-ul pentru care lucrează au scris în mod repetat despre contracte ale companiilor deţinute de Ghiţă cu instituţii guvernamentale”, notează raportul.

La subcapitolul „Violenţe şi acte de hărţuire”, raportul Departamentului de Stat constată că „politicieni şi cetăţeni au insultat sau au hărţuit, în unele situaţii, jurnalişti”.

„În august 2014, trei jurnalişti au fost agresaţi în cursul unui miting organizat de postul tv Antena 3 ca protest faţă de condamnarea patronului, Dan Voiculescu, la zece ani de închisoare pentru fraude estimate la valoarea de 60 de milioane de euro (75 de milioane dolari). Mai multe ONG-uri şi instituţii media au acuzat poliţia că nu a intervenit pentru oprirea violenţelor”, menţionează raportul.

În acelaşi document se arată că atât premierul Victor Ponta, cât şi fostul său purtător de cuvânt Mirel Palada au ofensat public ziarişti angajaţi ai unor instituţii media care au criticat politicile guvernamentale.

„În iulie 2014, Ponta i-a numit pe reporterii agenţiei de presă Mediafax «mujahedini» şi «talibani», iar în august Palada, pe pagina sa de Facebook, a calificat unii jurnalişti drept «dobitoci», adăugând că ar simţi «plăcere să îi execute electric». Atât presa, cât şi ONG-uri au considerat că Ponta şi Palada au încercat să intimideze jurnalişti independenţi. După aceste afirmaţii, Palada a fost înlocuit din funcţia de purtător de cuvânt”, precizează Departamentul de Stat.

Corupția – în continuare o mare problemă

Corupţia instituţională rămâne o problemă majoră în România, afectând toate structurile societăţii, relevă raportul Departamentului de Stat pe tema drepturilor omului, constatând tentative ale politicienilor de compromitere a justiţiei şi de intimidare a jurnaliştilor, precum şi acte de discriminare


„Probleme majore privind drepturile omului includ rele tratamente aplicate de Poliţie şi Jandarmerie, hărţuirea deţinuţilor şi a romilor, inclusiv moartea a cel puţin unei persoane din cauza violenţelor poliţiştilor. Corupţia instituţională rămâne o problemă răspândită care afectează toate structurile societăţii. Discriminarea sistemică împotriva romilor afectează accesul acestora la servicii educaţionale adecvate, la locuinţe, servicii de sănătate şi oportunităţi de muncă”, se precizează în raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014, privind „Practici în materie de drepturile omului”.

Alte probleme semnalate în cursul anului 2014 în România se referă la condiţiile proaste din închisori şi tentativele continue ale unor politicieni de a compromite independenţa justiţiei, se mai arată în Raportul internaţional privind situaţia respectării drepturilor omului, la capitolul vizând România.

„Instituţiile guvernamentale nu au luat măsuri eficiente pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate de fostul regim comunist. Ameninţări personale şi profesionale la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei. Au fost semnalate violenţe continue şi cazuri de discriminare a femeilor, activităţi şi declaraţii antisemite, iar presa a continuat să publice materiale cu caracter antisemit”, mai subliniază raportul.

Totodată, în document se precizează că s-au răspândit în continuare puncte de vedere antisemite, rasiste, xenofobe şi nationaliste pe internet, iar instituţiile guvernamentale nu au acordat asistenţă adecvată persoanelor cu dizabilităţi şi au neglijat persoanele instituţionalizate cu dizabilităţi.

„Romii au fost discriminaţi sistematic de către societate. Discriminarea homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), dar si a persoanelor bolnave de HIV/SIDA, în special copiii, de către societate, au continuat să fie o problemă. Drepturile angajaţilor au fost în continuare o problemă. Sistemul judiciar a luat măsuri pentru punerea sub acuzare şi pedepsirea funcţionarilor de stat care au comis abuzuri, dar autorităţile au amânat în mod repetat procesele referitoare la presupuse cazuri de abuzuri ale Poliţiei, multe dintre ele încheindu-se cu achitarea poliţiştilor”, se mai subliniază raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button