Amenajarea râului Dâmbovița: de la esplanada din visul celui mai vrednic primar din istoria Bucureștiului, la promisiunile lui Nicușor Dan. Deocamdată, e barieră betonată

30 mart. 2023
16888 afișări
Amenajarea râului Dâmbovița: de la esplanada din visul celui mai vrednic primar din istoria Bucureștiului, la promisiunile lui Nicușor Dan. Deocamdată, e barieră betonată
Am vrea noi! Va fi vreodată Dâmbovița resuscitată și reinventată pentru bucureșteni? “Soava apă a Bucureștilor” este azi o barieră betonată care desparte orașul în două. Foto credit: MMB

Dâmbovița, “soava apă a Bucureștilor”, simbol dintotdeauna al orașului, a fost odată loc de plimbare și de îmbăiere, sursă de apă dulce sau bolnavă pentru bucureștenii de altădată, destinație pentru “murdalâc”, dar și prilej de inundații catastrofale.

A avut cândva o albie sinuoasă, cu nenumărate meandre, cu ostroave și insule, cu maluri înalte de 8-12 metri umbrite de sălcii.

Dâmbovița cu esplanadă, visul celui mai vrednic primar din istoria Bucureștiului

Domnitorul Carol I a fost primul care a dispus canalizarea și adâncirea albiei Dâmboviței printr-o lucrare edilitară de mari proporții, iar primarul vizionar din anii ’30, Dem. I. Dobrescu, a visat să realizeze “Esplanada Dâmboviței”, proiect futurist care ar fost realizat prin acoperirea albiei râului.

Practic, ne-am fi plimbat pe sub ea. Regimul Ceaușescu a efectuat ample lucrări de canalizare și taluzare iar, mai nou, primarul Nicușor Dan promite că va transforma Dâmbovița în loc de promenadă pentru bucureșteni. Iată povestea acestui râu cândva viu, care ar putea să aibă cheiuri și trotuare largi și bărcuțe, loisir și farmec cum are Sena, dar toate acestea, probabil, la Paștele Cailor.

Bucuresti, Piața Senatului, 1942. Boboteaza-Recuperarea Crucii aruncate in Dâmbovița in prezența Regelui Carol al II-lea. Foto: Willy Pragher.

Dâmbovița, azi: maluri betonate, râu cu ecluze, puține șanse pentru navigare

Bucureștenilor de azi, Dâmbovița nu le mai spune mare lucru. Este doar o barieră de beton care se întinde pe aproximativ 25 de km, traversând orașul dinspre Nord-Vest la Sud-Est. Regimul comunist a sistematizat râul în terase, cu ecluze din loc în loc.

Dâmbovița nu este navigabilă, podurile sunt joase și nu poți să treci cu barca pe sub ele, iar malurile rămân neprietenoase cu locuitorii orașului. Între Unirii și Biblioteca Națională, acolo unde albia este mai lată, au fost amenjate câteva timide pontoane. În rest, nimic. 

1868, Bucuresti, acuarelă de Amedeo Preziozi. Wikimedia.
1856, fotografie de Ludwig Angerer. Foto: MMB.
dimbovița, acuarela
1868, Bucuresti, acuarelă de Amedeo Preziozi. Wikimedia.

Să plonjăm în trecutul cu ape tulburi sau limpezi, cu ajutorul descrierii acestui râu, care se confundă cu însăși istoria Bucureștiului, prin evocarea pe care o face istoricul Constantin C. Giurescu în “Istoria Bucureștilor”.

Dâmbovița era un râu cu insule și ostroave, cu afluenți și pe dreapta și pe stânga, cu o sumă de bălți și lacuri pe tot întinsul luncii sale”

Cine vede astăzi Dâmbovița curgând supusă în fundul unei tranșee adânci, cu greu își poate închipui cum arăta această apă în vremea veche. Era un râu cu mers șerpuitor, cu meandre care au fost tăiate în urma canalizării, cu insule sau ostroave care au dispărut, cu afluenți și pe dreapta și pe stânga, afluenți care au secat, și cu o sumă de bălți și lacuri pe tot întinsul luncii. Pe malurile ei creșteau sălcii și arini; înspre apus, la Grozăvești, Cotroceni și Sf. Elefterie, se întindea codrul; stejari falnici, bătrâni de sute de ani, se mai puteau vedea încă în acea parte în prima jumătate a veacului trecut. Când venea mare, cartiere întregi – Grozăvești, Gorganul, Izvor- erau inundate; umblai cu luntrea de la casă la casă; iar după ce se trăgeau apele, prindeai pește prin bălțile rămase și, câteodată, chiar și prin pivnițe”, Constantin C. Giurescu “Istoria Bucureștilor”, 2009, Editura Vremea, pagina 49.

6 ianuarie, 1939, aruncarea Sfintei Cruci in Dâmbovița, in prezența Regelui Carol al II-lea si a Marelui Voievod Mihai. Foto credit: MȚR.
Amedeo Preziozi, acuarelă, 1889. Foto credit: MMB.

Maria Del Chiaro, secretarul italian al lui Vodă Brâncoveanu, scria că apa era “ușoară și sănătoasă”, iar morarii făceau avere

Bucureștenii vechi beau apă din râu, iar sacagiii o cărau cu sacalele, stringând “apă de vânzare, aaap” sau numai “aaap” și mai sonor, “ooop” și o limpezeau cu piatră acră. Del Chiaro, secretarul italian al lui Vodă Brâncoveanu scrie că apa era “ușoară și sănătoasă”. De aici și vorba rămasă peste timp: “Dâmboviță, apă dulce, / cin’te bea, nu se mai duce”. Dar mai presus de bogăția de pește și de râu al însăși vieții și al locuirii, podoaba Dâmboviței erau morile. Moara de la Ciutărie, morile domnești, morile Vlădichii, morile mănăstirești “erau foarte căutate și foarte bănoase, situate pe ambele maluri ale Dâmboviței” (G. I. Ionnescu-Gion).

Foto Victor Bârcă, Fototeca Azopan. Clădirile din partea stângă a râului au fost demolate in timpul sistematizării din anii ’80.
Dâmbovița avea 5 insule și ostroave, “locuri frumoase, înconjurate de copaci bătrâni, unde veneau bucureștenii să se plimbe”

Au rămas în istorie informații și despre cinci insule sau ostroave formate de Dâmbovița. Cea dintâi era la Sf. Elefterie. Prima Biserica purtând acest nume, biserica Sf. Elefterie Vechi, azi situată la o distanță apreciabilă de Dâmbovița, se afla, potrivit planului Sulzer, din anul 1780, chiar pe insulă, într-un loc frumos, înconjurat de copaci bătrâni, unde veneau bucureștenii să se plimbe (Giurescu). A două insulă, de mici proporții, era- în anul 1852- în dreptul Grădinii cu Cai, unde se termină actuala stradă Vasile Pârvan. A treia, potrivit aceluiași plan Sulzer, se află între Mitropolie și Curtea Domnească.

 

Bucureștioara, afluentul dispărut al Dâmboviței, avea o baltă adâncă la Grădina Icoanei, “în care te puteai îneca cu cal cu tot”

Dâmbovița a avut mai mulți afluenți, iar cea mai de seamă a fost Bucureștioara, pe partea stângă, dar și Gârlița Dâmbovicioara. Bucureștiora izvora din balta Icoanei – pe locul Grădinii Icoanei de azi, baltă adâncă, în care, după spusele bătrânilor de altădată, te puteai îneca cu cal cu tot, și era mărginită de trestii. Cu vremea, balta Icoanei, de unde izvora Bucureștioara, a secat în cea mai mare parte. În vremea Regulamentului Organic, Bucureștioara se transformase într-un șanț sau canal de scurgere”. Constantin C. Giurescu “Istoria Bucureștilor”, 2009, Editura Vremea, pagina 50.

Toate aceste lacuri, bălți și heleșteie pitorești erau adevărate focare de paludism; țânțarii roiau pretutindeni”

Toate aceste lacuri, bălți și heleșteie dădeau o notă deosebită, pitorească Bucureștiului, ele potoleau în oarecare măsură arșița verii și contribuiau, pe de altă parte, la aprovizionarea cu pește. Prezentau însă și mari inconveniente: erau adevărate focare de paludism; țânțarii roiau pretutindeni. Apoi, în timpul căldurilor, Dâmbovița scădea în multe dintre ele, nu se mai putea primeni și prin descompunerea materialelor organice, începea să miroasă. Călătorii străini relevă acest inconvenient, adăugând că, din cauza bălților, aerul, în timpul verii, e nesănătos”, Constantin C. Giurescu “Istoria Bucureștilor”, 2009, Editura Vremea, pagina 51.

La începutul anilor ’30, sub patronajul Regelui Carol al II-lea, râul a fost acoperit cu un planșeu de beton. In plan era un proiect de transport subteran prin albia râului. Foto credit: MMB.
Lucrarea edilitară din timpul Domnitorului Carol I a fost realizată de antrepriza francezului A. Boisguerin; vechile poduri au fost înlocuite cu 12 poduri moderne, dintre care 5 de fier și 7 din piatră

Lucrările de canalizarea și adâncire a albiei Dâmboviței din timpul Domnitorului Carol I au început în anul 1880 și au constat în adâncirea albiei Dâmboviței și, deci, imposibiltatea râului de a mai alimenta lacurile și bălțile din luncă. Proiectul edilitar de mari proporții a fost realizat de antreprenorul francez A. Boisguerin, și s-a întins între Grozăvești și Vitan. Albia a fost adincita până la 6 metri în amonte. “Solemnitarea s-a săvârșit într-un pavilion înălțat pe axa proiectată a Dâmboviței aproape de podul de fier de pe Calea Văcărești, lângă fântâna apelor zise apele de la Văcărești”, în timpul mandatului primarului capitalei, D. Cariadgi. Unul dintre beneficiile importante ale sistematizării Dâmboviței a fost instalarea a peste 100 de kilometri de tuburi pentru alimentarea cu apă a bucureștenilor. Vechile poduri au fost înlocuite cu 12 poduri moderne, dintre care 5 din fier și 7 de piatră.

Fotografie, Dâmbovița in perioada interbelică. Sursa: Okazii.
La începutul anilor ’30, sub patronajul Regelui Carol al II-lea, Dâmbovița a fost acoperită cu un planșeu de beton. In plan era un proiect de transport subteran prin albia râului

Cezar Petre Buiumaci, muzeograf, secția Istorie, MMB: “După lucrarea de mari proporții pentru rectificarea Dâmboviței, din vremea lui domniei lui Carol I, în secolul al XX-lea se vor efectua lucrări pe cursul râului, în special în zona centrală, care îi vor schimbă aspectul pentru o perioadă de jumătate de secol. Acest lucru se făcea pentru că Dâmbovița devenise, din sursă de apă potabilă, destinația dejecțiilor și a prea-plinurilor sistemului de canalizare, iar aspectul nu era unul prea plăcut. Astfel că a fost propusă acoperirea albiei, inițial total, pentru că în final să se decidă acoperirea parțială și dezvoltarea unui proiect de transport subteran prin albia râului”.

Anii ’80. Arhiva Agerpres.
Primarul Dem. I. Dobrescu: “Sub Dâmbovița acoperită vom putea realiza metropolitanul orașului, care va ușura transporturile de mărfuri și persoane”

Iată cum prezenta, în anul 1934, primarul Dem I. Dobrescu viziunea sa pentru viitorul Dâmboviței:

Dar speranța orașului nostru este în >, care se va realiza prin acoperirea albiei sale. Vom realiza într-adevăr o esplanadă monumentală, pe care n-o vor putea avea multe orașe din lume. Ea va aerisi orașul, va ridica valoarea urbanistică și va ușura imens circulația capitalei noastre. Esplanada Dâmboviței are avantajul că împarte orașul în două părți aproape egale. Sub Dâmbovița acoperită vom putea realiza metropolitanul orașului, care va ușura transporturile de mărfuri și persoane. Cu metropolitanul Dâmboviței vom putea realiza gările în centrul orașului, făcute sub pământ. Îndrumând toate transporturile pe linia metropolitanului, am putea soluționa chestiunea trecerilor la nivel, care încurcă mult circulația orașului nostru. Cu modul acesta, Dâmbovița, care de-a lungul veacurilor a nenorocit orașul nostru, își va putea răscumpăra păcatele prin estetică, prin viteză, prin higienă, și prin monumentalitatea pe care o va da capitalei. Aveam două propuneri făcute pentru acoperirea Dâmboviței între str. Șerban Vodă și Palatul Justiției, cu compartimente provizorii sus și cu antrepozite jos. Lucrarea se va plăti singură în cincisprezece ani și cu veniturile după expirarea acestui termen, continuăm acoperirea treptat.”

Foto Biblioteca Academiei Romnăne, autor necunoscut, probabil Franz Dushek. Zona din spatele Tribunalului Mare, Hanul Berarilor, Sf. Spiridon Vechi, astăzi dispărutâ. Fotografie apud Radu Oltean.
Soluția prezentată de primarul Dem. I Dobrescu a fost critică în ziarele vremii; “E o nepioasa ingratitudine să îngropi de vie Dâmbovița pentru că a îmbătrânit”

Loc de bulevard este din belșug în acest București cu rază mult prea mare, cât a Parisului și de aceea nu văd nevoia de a acoperi Dâmbovița pentru a face un bulevard sub care să curgă, anonimă și neagră, Dâmbovița dulce. Un oraș fără curs de apă întristează. E și o nepioasă ingratitudine să îngropi de vie Dâmbovița pentru că a îmbătrânit, pentru că nu mai ai nevoie de dânsa. Ascundem Dâmbovița așa cum parvenitul își ascunde părinții pentru că poartă straie țărănești”, scria Henri Stahl în anul 1935.

Podul Rahova, 1925. Ziarul Universul.

Anii ’80 vin cu cea mai masivă canalizare și modificare a regimului de drenare a apelor subterane în urma lucrărilor de construire a metroului. Proiectul se desfășoară între anii 1985-1988 și poartă numele de “Amenajarea complexă a râului Dâmbovița”.

Sistematizarea din anii ’80. Arhiva Agerpres.
Nicuror Dan: Vom construi platforme pietonale, așezate în continuarea actualului trotuar, precum și platforme de belvedere în zona Izvor”

De curând, Primarul Nicușor Dan a anunțat că vrea să tranforme cheiul Dâmboviței “într-o zonă prietenoasă, atractivă atât pentru turiști, cât și pentru bucureșteni”.

Nicușor Dan, primar PMB: “Ne dorim ca zona „Cheiul Dâmboviței Unirii – Izvor, Splaiul Independenței, Pod Unirii – Pod Izvor” să devină un adevărat spațiu public destinat petrecerii timpului liber, un traseu de promenadă urbană. Astfel, vom transforma Splaiul Independenței dintr-o barieră într-un element de conectivitate cu centrul orașului, legând, printr-un traseu pietonal și de biciclete, Podul Unirii, Centrul Istoric, Calea Victoriei și Parcul Izvor”.

Debarcaderul Verde, 2017, amenjat de Laura Belmega si Dragos Istrate. Foto credit: Andrei Birsan.

Nicușor Dan, primar PMB: “Vom construi platforme pietonale, așezate în continuarea actualului trotuar, precum și platforme de belvedere în zona Izvor, vom restaura podul pietonal, vom reconfigura pista pentru bicicliști și vom amenaja spații verzi. Pentru acest obiectiv, a cărui valoare totală este de aproape 37 de milioane de lei fără TVA, avem deja aprobați indicatorii tehnico-economici, iar acum ne aflăm în faza de finalizare a proiectului tehnic. După obținerea tuturor avizelor vom putea lansa și licitația pentru execuția lucrărilor”.

In tot acest timp, al promisiunilor, pe Dâmbovița va continua sa curgă apă când mai dulce, când mai amară.

 

Cookies