ESENTIAL

Amenajarea Pieţei Universităţii, finalizată în iunie 2012. VEZI PROIECTELE DE PE PODIUM

Ambra Fabi, Simona Dirvariu şi Carole Lenoble sunt cele trei arhitecte care au câştigat concursul de soluţii pentru amenajarea Pieţei Universităţii. Cu o medie de vârstă de doar 30 de ani, tinerele au deja experienţă în arhitectură şi urbanism şi au câştigat împreună şi un concurs la Paris.

„Noi am avut proiecte în mai multe oraşe europene. Cum sunt bucureşteancă, le-am propus fetelor să participăm la acest concurs pentru amenjarea unui spaţiu public în oraşul meu natal. Ne-am dorit o soluţie simplă şi elegantă care să pună în valoare spiritul arhitectural al pieţei. În final, am vrut să oferim un cadru pe care locuitorii oraşului să îl anime şi să-l înfrumuseţeze prin prezenţa lor”, a declarat arhitecta Simona Dirvariu.

Potrivit juriului, cele trei tinere arhitecte au prezentat o soluţie simplă, dar spectaculoasă. „Zona pietonală va avea pavaj tratat cu o piatră nobilă, iar zona semicarosabilă va fi cu piatră cubică. În jur de 20-30% din suprafaţă va fi amenajată ca spaţiu verde. Vor fi multe corpuri de iluminat de dimensiuni medii, aşezate la mică distanţă unele de altele, în zona pietonală. Nu este o soluţie costisitoare. Este proiectul cu cel mai bun raport calitate-preţ”, a declarat arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Echipa câştigătoare a primit un premiu de 60.000 lei. În plus, arhitectele au dreptul de a negocia cu Primăria Capitalei soluţia finală de amenjare a pieţei.

35 de proiecte au fost jurizate în concurs, după ce 4 au fost descalificate, iar 13 respinse. În evaluarea proiectelor, juriul a luat în considerare compatibilitatea noilor intervenţii (inclusiv vegetaţia) cu geometria majoră a pieţei şi cu cadrul ei arhitectural, punerea în valoare a ansamblului de statui, rezolvarea arhitecturală contemporană a funcţiunilor obligatorii ale spaţiului public (funcţiune socială, funcţiune ludică, funcţiuni culturale şi funcţiuni de relaxare), crearea unui spaţiu pietonal coerent şi atractiv prin elementele de mobilier urban, iluminare şi plantaţii.

Pe locul II s-a clasat proiectul realizat de arh. Radu Dragan, arh. Sandu Hangan peisagist Denis Targowla, ing. iluminat Nathalie Cede, Martina Bordini (Light Cibles).

Pe locul III s-a clasat firma 4B Consultanţă Arhitectură. Câştigătorii concursului vor primi un premiu de 60.000 lei, echipa aflată pe locul II – 45.000 lei, iar echipa de pe locul III – 35.000 lei.

Parcarea subterană a limitat soluţiile pentru amenajarea Pieţei Universităţii

Amenajarea Pieţei Universităţii va costa 500.000 euro şi include şi lucrările de la suprafaţă aferente parcării subterane.

Arhitecţii spun că parcarea subterană a reprezentat un minus în prezentarea soluţiilor pentru amenajarea pieţei. „Prezenţa parcării a afectat în bună măsura soluţia. Am dori ca altă dată să fie demarate concursuri înainte de a deschide şantier”, a spus Mircea Ochinciuc, preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România.

Concursul pentru Piaţa Universităţii va fi urmat de alte competiţii pentru amenajarea altor zone din Bucureşti. Primarul general, Sorin Oprescu, a spus că vrea să organizeze concursuri şi pentru Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle sau Piaţa Unirii.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button