Amalia Enache de la PRO TV, însărcinată în cinci luni

de:
04 apr. 2016
0 afișări
Amalia Enache de la PRO TV, însărcinată în cinci luni

„Adevărul e că trăiesc aşa o bucurie, încât uneori simt că plutesc. Cu tot norocul că mă şi simt foarte, foarte bine. E un pur noroc, n-am niciun merit, niciodată o femeie n-are cum să ştie cum va fi pentru ea sarcina. Am făcut anunţul la momentul potrivit, exact cum fac toate femeile din lumea asta, după ce depăşesc cu bine primul trimestru şi când simt nevoia să împartă bucu­ria cu alţi oameni. Reacţiile au fost incredibile, am primit îmbrăţişări, sute de mesaje şi de gânduri bune. Ştii de ce m-au bucurat toate acestea? Pentru că mi-au dat o stare într-atât de bună, fiecare dintre aceste reacţii, încât sigur a fost simţită şi de copilul din pântec. Cât despre discreţia mea, fără ca eu să-mi propun asta, a devenit un fel de brand personal în toţi aceşti ani. Eu pur şi simplu aşa am simţit că e cel mai bine pentru mine. Cred că ceea ce e cu adevărat poezie în viaţa personală se poate transforma într-o poveste seacă sau incompletă, într-o lume departe de sufletul meu. Ar fi ca o traducere proastă pe un motor dintr-ăla de traduceri automate. Astăzi, primesc zeci de mesaje de la telespectatorii mei, care mă felicită în mod expres şi pentru discreţia din viaţa personală. Există foarte mulţi oameni care consideră că nu e de bun gust, nu e o atitudine „aristocratică“ să-ţi expui intimităţile. Se întâmplă ca prietenii mei, oamenii cu care colaborez şi admiratorii mei să facă parte dintre aceştia. Şi mai cred că există atât de mulţi oameni în showbiz care îşi trăiesc vieţile public, încât chiar nu cred că mai e nevoie de încă unul. Nu am avut absolut niciun alt simptom în afară de o nevoie acută de somn, care a apărut la un moment dat şi a ţinut vreo lună şi jumătate. Eu dorm în mod obiş­nuit cam şapte, maximum opt ore pe noapte. Atunci am dormit vreo zece, plus două ore după-amiaza, înainte de ştiri, un somn adânc şi inedit pentru mine”, a declarat Amalia Enache pentru okmagazine.ro.

Amalia Enache, fosta prezentatoare a știrilor de noapte de la Pro TV, este gazda unui nou format de emisiune, tip „Surprize – surprize”, care se numeşte Clipa de fericire, începând de anul trecut. 

Clipa de fericire aduce în față oameni cu povești de viață impresionante, cărora li se vor îndeplini dorințe și le vor fi oferite momente de bucurie, ca răsplată pentru faptele lor.

Emisiunea a intrat pe tronsonul pe care a rulat Visuri la cheie. 

Cookies