N-am știut exact ce titlu să pun acestui articol, așa că am rezumat experiența mea recentă la bistro B4 Market, în Floreasca. “Ooooo, Drăgoșelu’, pe bogăție!” ai putea spune. Nicidecum. Sunt doar în plin proces de mâncat în locuri aleatorii din București, acolo unde mă prinde foamea. Și, slavă Domnului, nu duc lipsă de foame.
Apoi, misiunea mea aici e să-ți spun și ție care este experiența reală din locurile pe care le colind, nu bullshit de Instagram. Așa că, dacă ai fost să mănânci pe la restaurante recomandate de mine și nu ți-a plăcut, ai voie să mă arăți cu degetul pe stradă. C-așa merit. Salutare și bun venit la “Mănânc pentru tine”, rubrică nehalită de influencerii de mâncare de pe la noi. Pentru că-i pe bune.
Vin sărbătorile și la birou toată lumea vrea ceva de la tine, și le vrea făcute ieri, dacă se poate. Și să pocnească! Când să mai mănânci, când să mai respiri? Doar după birou. Așa am eșuat eu la B4 Market situal la marginea parcului Floreasca, pe strada Radu Beller nr.54. Pustiu pe stradă. Doar eu și o doamnă, care așteaptă cuminte un STB.
B4 Market nu e o clădire per se, arată mai mult ca un fel de seră, cu pereți subțiri transparenți, partea mișto fiind că are vedere spre parcul Floreasca, deci ziua ai un soi de priveliște. Puțină lumină la interior, mai ales acum pe seară (aproape că bâjbâi până “ți se dau ochii”).
Apoi, distribuția zonelor pentru fumători și nefumători în restaurante este, să zicem, surprinzătoare. De cum intri, dai într-un salon imens de fumători unde absolut toată lumea fumează la foc automat, ba clasic, ba electronic. Ca niște locomotive. Să fiu sincer, am fost puțin șocat. Nu știam că se poate asta în anul 2023.
Ca să ajungi la nefumători, faci dreapta pe ușa care separă cele două zone. Mult spus separă, pentru că e mai mereu deschisă și tot fumul de la fumători, ai ghicit, intră la nefumători. E ca o întoarcere în timp, la începutul anilor 2000, cu pizzerii pline de fum și mese de biliard. Suntem în 2023, într-o eră a tehnologiei avansate, a conștientizării sănătății și a responsabilității sociale. Și totuși, într-un mod aproape arhaic, continuăm să permitem ca fumul de țigară să distrugă orice fel de experiență culinară. O masă delicioasă ar trebui să fie o experiență senzorială completă, nu o luptă pentru a-ți găsi gustul printre particulele de gudron. Sau poate-s eu nebun…
Două preparate extrem de apreciate de clienți, conform spuselor ospătăriței, altfel foarte amabilă și grijulie cu mine. Poate și pentru că eram singurul nefumător din locație? Trebuie spus că B4 Market este un loc foarte apreciat de către publicul din zonă mai ales pentru meniul de brunch, dar tot aici găsești și produse de patiserie, brutărie, dulciuri făcute in-house și chiar produse de sezon gen cozonaci de Crăciun și altele. Altfel spus, câte un pic din toate, pentru toți. Disclaimer: calitatea fotografiilor lasă de dorit din cauza luminii difuze din locație. Dublez cu poze de pe Instragramul B4Market.
Conține: piept de pui cu garnitură de broccoli, cartofi copți, sparanghel și salată mozaic, însoțit de sos de maioneză
Este poate cel mai consumat preparat, așa că l-am ales pentru a-mi stăvili foame de lup. Pieptul de pui și porția per se sunt foarte mari, chiar imense. L-ar sătura și pre Fred Flintstone. Un preparat sățios și extrem de gustos, care te face să închizi ochii la fumul de țigară care vine din cealaltă parte. Cu preparatul ăsta mergi la sigur. Sigur te satură, sigur o să-ți placă și sigur l-ai mai comanda în viitor.
Crusta conține ou și brânză, iar garnitura fresh merge la perfecție în toată combinația asta. A venit fierbinte și efectiv nu am ce să-i reproșez. Trei de DA de la mine pentru gust și arome. Cu toate acestea, 79 de lei (preț psihologic, Carrefouristic) pentru un piept de pui de dimensiuni gargantuești mi se pare puțin exagerat. Pe de altă parte, Floreasca este un cartier cunoscut pentru prețurile sale “premium”, așa că astfel de “scoruri” pot părea normale, dar pentru un om de rând, această extravaganță a prețurilor pare aproape sfidătoare.
Clătite pufoase cu banane, căpșuni, sirop de arțar, frișcă și afine
Și acesta este unul dintre cele mai apreciate preparate B4 Market. Clătitele astea super – super pufoase, încărcate cu fructe și stropite cu sirop de arțar, par să fie concepute mai mult pentru a încânta ochiul și urmăritorii de pe Instragram. Dacă ai. De Instagram zic. Dar când vine vorba de gust, parcă lipsește acel element esențial care transformă o masă într-o experiență memorabilă. În plus, cantitatea excesivă de bicarbonat lasă un gust ușor amar. Dacă ai făcut vreodată clătite, știi despre ce vorbesc. Dacă nu, nu. Și, deși fructele și frișca adaugă un strop de dulceață, parcă nu reușesc să mascheze faptul că, în esență, clătitele americane sunt doar un suport pentru toppinguri, fără o adevărată profunzime de aromă.
Total B4 Market: 137 lei, cu tot cu Coca-Cola.
O să mai mănânc pentru tine la ei?
R: Nu cred. De ce? Pentru că nu-l văd un loc prietenos cu nefumătorii, lucru pe care îl consider inacceptabil în 2023.
Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.
Iată și alte locuri pe care le-am colindat:
C’est Nepal possible! Aditi’s Kitchen. Bucate de poveste cu frații nepalezi și dumplings de aur
Locul în care ți-a zis maică-ta să nu intri. Maimuca Restaurant. Punk restaurant!
Aloha, Pokeful! Ca să ajungi în Hawaii, te duci în Dorobanți și faci la dreapta înainte de Petrom
CozoFest. Aproape toate locurile de unde comanzi cozonaci de Crăciun în București
Când se mănâncă bine prin cartier în București. Soare și sandwichuri bune, la Fresco Artigianale
Hushimo. Asia din Amzei. Poftă de Tom Yum și vită în sos de stridii
Doar gustul contează. Smith Eatery, o bucătărie fascinantă de 9 metri pătrați
Are balta pește bun. Acasă la Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Din apă, în farfurie.
Am mâncat pui de la POPEYES din București. Este zguduitor de la fel ca la ceilalți
Raclette și vin. Amis de la Fête, microfestivalul de brânză din buricul Bucureștiului
Reper de București. Caracatiță infuzată în ceai negru și ecleruri umplute cu pateu
Cei mai buni burgeri din România. Câștigătorii Burger Fest și cum dai de ei în București
„Înainte era mai bine?” Am mâncat pentru tine la Restaurantul Monte Carlo din Cișmigiu
În căutarea unui panino italian adevărat în București. Vizită la Tasteataly
“Casa Tănase”, restaurantul cu specific nepalez din București botezat in memoriam
„Asta îi Cosmos!” Festin la Taverna Georgia, primul restaurant cu specific georgian din București
La bine și la UMAMI Street Food Truck, pe străzile Bucureștiului
Top 3 cei mai buni burgeri din România, conform Burger Fest 2023, îi găsești în București
Gluten free și gustos! Arepas Colombianas, în București feat Pimientos de Padrón la preț cinstit
Cookies and Friends. Cofetăria ascunsă din București pe care trebuie să o încerci
Cu 33 de lei, mănânci în Obor ca la mama acasă, în Sri Lanka, la Mathara Bath Kade6
S-a găsit Kokoreç la Galata Midyeci, în București colț cu Istanbul
Unde găsești cei mai dulci pepeni din București. Studiu de piață în Obor, Moghioroș și Matache
Toscana te cheamă la ea, pe Victoriei, la Bastoni. Cea mai nouă paninărie italiană din București
O nouă tradiție giugiuc în București: Halef, cu baklava pe stil nou și cafeluță de specialitate
Atenție, frige! Bucureștiul are arancini siciliene, la Sfrigola, pe Popa Nan 101
O mică părere despre De Soi, noul restaurant și hub de gusturi din București
Cât costă un mic din carne de vită Wagyu, pe care l-am găsit undeva aproape de București
Într-un București plin de pescobari, fii George’s Fisheries din Prelungirea Ghencea
Turcești de București, la Duman Oriental Cuisine, cu İşkembe çorbası, sultani locali și Ras Asfour
Cu capul în NOR și cu ochii-n farfurie. Mai vinde bine priveliștea în București?
Turist (la) naive în București. Ecler cu cremă de colivă sau cu muștar de Tecuci, ce alegi?