Toată lumea a început anul 2025 cu o binemeritată minivacanță de Sfântul Ion, pe care eu unul am ales s-o petrec departe de București, dar printre bucureșteni, la o aruncătură de băț de Făgăraș, în satul Cincșor, în locul numit Cincșor Transilvania Case de Oaspeți. În satul ăsta uitat de lume, doamna Carmen și soțul ei neamț au readus la viață câteva case emblematice din localitate, pe care le-au restaurat ca la carte și le-au transformat în camere de oaspeți, de stat, de dormit, de citit și lenevit toată ziua în cel mai pur stil ardelenesc. Locul este de o liniște monumentală, cum n-ai mai întâlnit. Nici musca nu se aude. În Cincșor, ești doar tu cu gândurile tale, meditând la fiecare 5 minute în timp ce te bucuri de cea mai frumoasă priveliște spre Munții Făgăraș. Liniștitor și înspăimântător deopotrivă, căci m-am obișnuit să trăiesc în vacarmul bucureștean, printre reclame, claxoane și frigidere doldora de carne, umplute de șoferi la primele ore ale dimineții.
Piesa centrală a satului este biserica fortificată Cincșor (specific local, căci sigur ai auzit și de bisericile fortificate din Viscri, Biertan ș.a.md) în jurul căreia au fost restaurate Școala din sat (construită la 1910 și care acum adăpostește restaurantul, patru camere de oaspeți și o bibliotecă), Vechea Casă Parohială (camere de oaspeți), o casă țărănească (camere de oaspeți) și Casa Frank (sec. XIX, fosta casă a unei familii înstărite din sat, acum transformată în casă de oaspeți, conform proiectului). Camerele sunt frumoase, călduroase, curate și degeaba urlă americanii care au mai dat câte o stea pe Tripadvisor. Ești la țară, mai găsești câte un gânganie pe ici, pe colo, mai ales pe timp de vară. Niște barbari care n-au dormit în viața lor măcar o noapte-n podul cu fân. Casele de Oaspeți pot găzdui inclusiv nunți și evenimente în aer liber și, din câte înțeleg, agenda e deja cam plină.
Altfel, deși idilic, cu munții Făgăraș în fundal, în principiu, în Cincșor nu prea ai ce să faci la nivel de activități. Satul în sine e destul de mort în păpușoi, singura sclipire de viață fiind turiștii sosiți la Casele de Oaspeți, câinii satului și cele două mingi de fotbal abandonate în copacii din curtea bisericii de niște ștrengari. Pentru pictori, creativi și nu numai, o plimbare prin sat e izvor de zen și inspirație. Din când în când, mai vezi câte o bătrânică la fereastră privind în gol. Deci, dacă liniștea și pacea sunt lucrurile pe care le cauți, atunci să mă ierte Dumnezeu, ai nimerit unde trebuie.
De poposești în zonă, ai micul dejun inclus în tariful de cazare și, pe bază de anunț în avans, poți mânca prânzul (3 feluri) cu 25 de euro și cina (tot 3 feluri) pentru echivalentul în lei a 27 de euro. Restaurantul, așa cum spuneam mai sus este în Școala din sat, restaurată foarte mișto. De bucate se ocupă un domn pe nume Adrian Boșcu, în funcție de inspirație, de ingrediente, și așa mai departe. Hai să vedem ce-am consumat, pe secțiuni: mic dejun, prânz, cină. Îți las mai jos doar câteva exemple, ca să-ți faci o imagine de ansamblu, pe care n-o găsești în nici un alt ghid.
Bufet suedez cu produse locale (pe cât posibil): un cârnat de porc afumat de vecinu, brânzeturi din sat iar aici medalia de aur a luat-o brânza de burduf absolut demențială, omlete la cerere, dulcețuri, cafele. Pe scurt: consistent, local și gustos.
Ce-ți poate oferi un prânz? La mine a fost așa: borș de miel, din care am mâncat 3 farfurii pline, pentru că pur și simplu nu mă puteam opri. Savuros, puțin gras, cu fâșii de carne de miel care se topeau pur și simplu. Pe la a doua farfurie am cerut și un ardei iute, că nu se mai putea. Apoi, deșteptul din mine a ratat focalizarea felului 2: vită bourguignon cu bulgur. Un preparat deosebit de gustos, dar carnea de vită putea fi o idee mai fragedă. Gustos, fără doar și poate. Apoi, la desert un biscuite de casă cu o cremă din nuștiucefruct (am uitat), dar cert e că s-a dus în două secunde. Toate astea = 25 de euro. Un preț mai mult decât onest pentru bucatele oferite. Pe de altă parte, dacă ești vegetarian, să zicem că ai avea de suferit puțin, în funcție de dispoziția bucătarului. În loc de borș, vegetarianul de la masă a primit o salată de fasole tristă cu niște ceapă, la felul 2 niște dovlecel pe grătar cu brânză deasupra și cam atât. Destul de slăbuț, dacă mă întrebi pe mine.
Aici e o poveste mai largă. Au fost 3 cine și printre preparate s-au numărat următoarele. Pentru carnivori: Felul 1. Pate de rață și ceapă caramelizată cu șofran. Felul 2: cotlet de porc gătit sous vide cu piure de mazăre, mange tout și felie de plăcintă umplută cu ceapă caramelizată, iar la desert: cremă de zahăr ars cu bază de negresă și caramel sau plăcintă cu mere și caramel. O explozie de gusturi, arome și texturi. Absolut senzațional! Pentru vegetarieni, felul 1 a venit cu brânză în loc de pate, apoi felul 2: conopidă la cuptor cu piure și dulceață de merișoare (o minunăție, dar puțin dpdv cantitativ), desert: aceeași plăcintă de mai sus.
O altă variantă de cină a fost următoarea: Felul 1 – pastramă de vită cu piure de mazăre, sparanghel și morcovi, Felul 2: cartofi la cuptor cu carnați proaspeți subțiri de oaie, capere, usturoi copt și boabe de piper sau Mușchiuleț de porc cu piure de țelină, chiftea de dovlecel, reducție de fructe de pădure sau, tot la felul 2 s-au servit și niște obrăjori de vită. Vegetarianul, la antreu, în loc de carne, de obicei primește brânză ca înlocuitor. La felul principal poate fi ceva super gustos precum o conopidă la cuptor cu sos de merișoare, dar, uneori, poate fi un banal ardei umplu cu orez și ceva condimente, deci nimic special sau care să reflecte cei 27 de euro. Fiecare zi e o surpriză: dai banu’ și aștepți să vezi ce ți-a pregătit bucătarul. Atât la carnivori, cât și la vegetarieni, mâncarea e uneori absolut fantastică, alteori banală de-a dreptul și făcută pe genunchi. Unele dish-uri, precum obrăjorii, spre exemplu, încântă mai mult ochiul decât papilele. O experiență gastronomică cu urcușuri și coborâșuri, dar per total super ok pentru un sat uitat de lume.
Cam asta a fost experiența mea aici, la Casele de Oaspeți Cincșor. Ce să zic, sper să mă mai primească, chiar dacă n-am zis numai de bine. Și, știi ceva, nici nu vreau să fie totul roz, pentru că pare fals. Oamenii mai dau și rateuri pe ici colo și asta e okay.
Casele de Oaspeți din Cincșor merită vizitatate măcar o dată în viață. Măcar o dată.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine, puțin mai departe de București.