Am mâncat pentru tine ciorbă de miel la Garlic Pub, în București, după ce am ascultat Coco Jambo

susținut de
19 ian. 2024
3903 Afișari
Am mâncat pentru tine ciorbă de miel la Garlic Pub, în București, după ce am ascultat Coco Jambo

Salutare de data asta de la Garlic Pub și bine ai revenit la Mânânc pentru tine, rubrică de bătut cărările și mâncat prin bodegile din București, fie ele noi sau vechi. Anul trecut, cele mai interesante experiențe le-am trăit în urma ponturilor tip doină (din gură-n gură) primite de la prieteni sau oameni care-mi scriu pe Facebook: încearcă aia, du-te acolo, neapărat să te duci la x! O mică paranteză: mărturisesc că s-au înmulțit cazurile de cititori care-mi scriu să-mi mulțumească pentru recomandări și ăsta e un sentiment tare plăcut, care-mi hrănește dorința de a continua această rubrică. Eu scriu cum îmi vine la gură și la tastatură, relatez lucrurile așa cum s-au întâmplat (pentru mine) și cred că e important pentru noi toți să știm realitatea din teren, nu doar spoiala de Instagram. Episodul de astăzi are ca loc de pornire chiar petrecerea de Crăciun a redacției B365 (sfârșit de Decembrie 2023), acolo unde m-am conversat colegul Teleșpan, în sensul că ne-am urlat în urechi unul altuia printre niște Coco Jambo și Lambada de nu te înțelegeai om cu scriitor. Spicuiesc din dialogul de intelectuali pe care l-am purtat:

– UNDE AI MAI MÂNCAT BUN ANU’ ĂSTA?, îmi urlă Teleșpan în ureche.

– La RUAL APRO BISTRO! DAR TU? răspund eu bucuros și mai iau o gură de alcool.

– LA GARLIC. ÎL ȘTII? urlă Teleșpanu

– NU. DE UNDE **** SĂ-L ȘTIU!?  

– POATE MERGI!

Interior – Exterior Garlic Pub sau Cârciuma Garlic, de pe Strada Eminescu nr.154

Dacă s-ar organiza un concurs, probabil că Garlic Pub ar fi acolo printre câștigătorii trofeului pentru cea mai urâtă fațadă de restaurant. Nu știu ce-mi displace mai mult: mesh-ul, fontul, cromatica obosită sau mesajul imprimat pe geam din vremea Pandemiei de Covid: “Cât de ciudată este această lume care acceptă să nu mai trăiască, de teama de a nu muri.”, de altfel, o traducere a unui mesaj scris pe vitrina unui magazin din Strasbourg de către un poet francez de ocazie. Dar mie-mi plac provocările și experiențele diferite, unde mă trimiți, acolo mă duc, unde mă așezi, acolo stau și, uneori, mănânc tot din farfurie. Odată intrat în Garlic, lucrurile se mai schimbă nițel. Am dat de un interior de restaurant tipic românesc, cu aspect și atmosferă de începutul anilor 2000, mobilier specific, meniu cu de toate: de la pizza la pește și grătare. Imediat pe dreapta, separat de un perete de sticlă, e cuptorul de pizza, pe lemne (foarte drăguț) și grătarul pentru carne și pește. Se focărește constant la cele două, atmosfera e vie, se taie, se tranșează, se învârt blaturi în aer. Destul de frumos. Ce nu e așa de frumos e că terasa din spate, pentru fumători are mereu ușa deschisă și tot fumul vine la nefumători. Simt, din nou, la fel ca în multe alte crâșme din București, că ne-am cam băgat piciorul în ele reguli și ne-am întors în timpuri străvechi, de haiducie Horeca. Mușterii de toate vârstele, predominant de vârsta a 3-a, de la Dan Puric (serios, chiar era Dan Puric la masa alăturată) la adolescenți de 14-15 ani, strânși ciorchine, veniți să mănânce pizza la 35 de lei. 

La Garlic, patronul e mereu cu ochii pe tine. Creatorul Parastasul Piraților Nepomeniți

Tot ansamblul ăsta de vechi, nou, kitsch, pizza, grătare, Dan Puric și adolescenți coroborat cu un tablou portret agățat de perete mi-a stârnit curiozitatea. Ăla din tablou sigur e patronul, îmi zic. Și dă-i și caută (Down the rabbit hole we go). Evident, tipul din tablou e patronul Garlic. Îl cheamă Gelu Tușu și a înființat Garlic Pub prin 2005. Inițial, a vrut să-i spună Mujdei, apoi Usturoi și cum Usturoi nu suna bine, i-a spus Garlic, că parcă Gelu Tușu e genul de cârciumar român clasic, cu istoric de cârciumărie pe linie de familie și mare pasionat de pește. Atât de pasionat de pește încât, în fiecare an, organizează un eveniment numit Parastasul Piraților Nepomeniți, la Sulina. E “nebunia” lui, ca să zic așa. Altiminteri, chiar dacă n-aș participa niciodată la un astfel de eveniment, din dragoste pentru Delta Dunării, apreciez inițiativa.  Bravo, nea Gelu!

De ce se numește Garlic

Usturoi de captură, autohton, din Comuna Căpălău, jud. Botoșani

O chestie care mă unge pe suflet e următoarea: legenda spune că tot usturoiul folosit în rețetele Garlic provine din comuna Căpălău, jud. Botoșani, localitatea din România cu cea mai mare suprafață de usturoi cultivat: peste 100 de hectare. Se cultivă ca pe vremuri, fără utilaje, totul la mână, iar soiurile de usturoi sunt moștenite din moși strămoși. Așadar, e limpede că Gelu Tușu e îndrăgostit de România, încurajează producătorii români, iar pentru asta îmi scot pălăria pe care n-o am. Bravo, nea Gelu!

N-am găsit poze cu usturoi.

Judecata de Acum

La Garlic Pub am mers pe recomandarea ospătăriței, foarte atentă și amabilă. De obicei, sunt sceptic când meniul e cu de toate, așa că prefer să merg pe mâna ospătarilor. Eu am luat 3 feluri și doamna mea niște pizza. Vorbim despre pizza și la final, razant, cât să nu îți ocup mult timp.

Borș de miel | 26 lei. Cu pâinici de casă proaspete la 8 lei

Nu-mi aduc aminte să fi văzut foarte des borș de miel prin meniurile cârciumilor bucureștene. Miroase tare bine borșu ăsta, cu leuștean proaspăt deasupra, puțin acrișor, gustos și aromat, cu bucățele mici de miel prin el, numai carne macră, fără zgârciuri sau oase. Borșul vine însoțit de un ardei nu foarte iute, tăiat pe jumate și curățat de semințe, puțin sărat și stropit cu (așa cred) puțin oțet. Pâinicile proaspăt ieșite din cuptor te fac să îndemni mai repede și nu lași lingura din mână. Un borș bun, corect, nimic wow, dar cu tot ce-i trebuie, pe care l-aș comanda și acasă dacă ar veni la fel de fierbinte.

Pastramă la grătar, pe pat de focaccia | 65 de lei

M-am holbat pe geamul care dădea înspre grătar și-am văzut cu ochii mei când mi s-a tăiat bucata de pastramă dintr-o altă halcă mare. Lângă ea, nelipsitul sos de usturoi, la 5 lei. Cum era să mănânc altfel pastrama? Paradoxal, mujdeiul e destul de banal. La mine acasă mujdei înseamnă usturoi pisat, sare, apă și atât. Pastrama mai mult lungă decât lată, o parte cu carne macră, bine făcută, ușor de mestecat, și cealaltă parte cu inserții de grăsime, care a fost foarte gustoasă. Focaccia e și ea acolo, în loc de pâine. Un preparat curat, simplu, dar care nu te satură neapărat pentru cei 65 de lei pe care-i scoți din buzunar. La final de tot, o Coca-Cola, cum se face când e vorba de carne.

Tiramisu | 24 lei

Uite un tiramisu care nu se scurge prin toată farfuria. Și cam asta e singura lui calitate, pentru că, în rest, e dulce de-ți sare căciula, foarte puțin însiropat, spre deloc, în cafea, iar crema pare mai mult albuș decât gălbenuș. Dezamăgitor din cale afară.

Pizza Margherita cu extra usturoi | 30 lei

Cam 30-35 de lei costă o pizza la Garlic. Vine foarte repede și vezi cum se face sub ochii tăi. Am gustat puțin de la doamna, ca să nu mor prost. Nu e rea. O pizza destul de mediocră, cu blat subțire. Atât. Tot de la soție am gustat din legumele la grătar, care erau mai mult crude. Vezi roșia. E un indicator bun.

Total Garlic Pub: 138 de lei, fără a lua în considerare pizza.

O să mai mănânc pentru tine la Garlic. Din păcate, nu mă regăsesc în targetul Garlic, a fost frumos așa ca one night stand, dar cam atât.

Și pentru că am șters-o repede de acolo, tradiționala poză cu toaleta nu s-a mai întâmplat. Greșeala mea.

Hai, să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.

Poftim și alte locuri pe care le-am colindat:

 

Cookies