“Am înviat o bătrânică, i-am făcut operații estetice, i-am pus podoabe și mai trăiește o sută de ani”. Învierea din mahalaua Sfinților din București care a trezit la viață și strada unde astăzi beau hipsterii cafele

București, un oraș plin de case care plâng. Clădiri valoroase, de patrimoniu, dar cu acte grele și încurcate. Lăsate să moară încet dintr-o logică speculativă: terenul de sub ele este mai valoros decât casa. Pe Strada Sfinților din București, într-o mansardă, Mircea Eliade a scris “Romanul adolescentului miop” și tot pe ea au locuit Iuliu Maniu și Anton Pann, era cântăret în strană, la biserica Sfinților. Loredana Preda, cândva o fetiță care își dorea un palat, are astăzi un palat. Cum a reușit să transforme basmul în realitate? Mai jos, excepționala poveste a Palatului Noblesse de pe strada Sfinților, un nou episod din seria noastră “Make Bucharest Great Again”, dedicată clădirilor de patrimoniu salvate de la dispariție.

Știți strada Sfinților din București? O găsiți ușor, e lângă Piața Rosetti. Începe din spatele Spitalului Colțea și se termină în vestita Cale a Moșilor, cândva o arteră vibrantă, pestriță, plină de mușterii si de negustorime de toate națiile și de toate felurile. In prezent, se intâmplă o minune mică, dar tot minune se cheamă: zona se ridică, au apărut bistrouri cool cu hipsteri vioi și case vechi readuse la lumină. 

Strada Sfinților este mică, mică și ingustă, dar ascunde un trecut fermecător. E ca un videoclip care concentrează esența Bucureștiului vechi. “Orașul nostru are o bogăție arhitecturală incredibilă, găsești în el de la stil baroc și brâncovenesc, până la art deco. Toată galeria de stiluri o găsim în București. Îl iubesc foarte mult, cu toate că aveam multe oportunități de a pleca în Franța, nu mi-am dorit niciodată să plec, mi-am dorit să rămân și să fac ceva în țara mea”, îmi spune Loredana Preda, fata cu un vis precis care-a salvat Palatul Noblesse.

“Cu banii pe care i-am folosit în achiziție și în toată renovarea casei aș fi făcut, probabil, un imobil cu 15 etaje”

Loredana Preda: “Dacă a costat mult? Pot să spun că cu banii dați pe achiziție si pe revovare aș fi făcut, probabil, un imobil cu 15 etaje și cu siguranță din punct de vedere imobiliar ar fi fost mai profitabil. Îmi vine să râd și să plâng acum, pentru că în momentul în care agentul imobiliar îmi arăta casa, îmi spunea ce potențial are terenul de sub casă, este un teren central, poziție foarte bună, 1000 de mp, deschidere mare, deci are toate atuu-rile unei investiții imobiliare. Eu mă uitam la el și îmi spuneam cât de inconștient este de valoarea clădirii în sine. Cum poate să îmi propună o asemenea perspectivă financiară? Adică îmi spunea să iau în calcul darâmarea casei și ridicarea unui imobil din sticlă în loc. Pe când eu tocmai asta căutam, căutam o casă cu poveste”.

Reședința unei bogate familii de bancheri a fost proiectată de marele arhitect Alexandru Săvulescu

Povestea este de cel puțin 10 K „Wow!”. Imaginați-vă mahalaua Sfinților din București la început de secol XX. Casa Noblesse nu era orice fel de casă, ci una în care locuia cel mai greu bancher din București, Leon Berkowitz.

Bătrânul Leon și cei trei fii ai săi, Eli, Adolf și Max, aveau o avere impresionantă. Vile pe Batiștei, Calea Călărașilor, Mircea Vodă, Sfânta Vineri, câteva imobile în Pasajul Villacrose de pe Calea Victoriei plus terenuri la Sinaia, plus moșia Giulești Sârbi. Plus. Plus. Plus. Știm asta pentru în anul 1929, Banca Berkowitz a dat faliment și familia a pierdut totul în urmă crah-ului financiar. Totul. Totul, mai puțin casa. Câte lacrimi poate că au curs atunci intre pereții de pe strada Sfinților, câte rugaciuni, câte „Barukh atah Adonai, Eloheinu, melekh ha’olam”  ( Binecuvântat esti din origini, Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Suveran al Universului). Resedința familiei Berkowitz a fost proiectată de un mare arhitect, Alexandru Săvulescu, în anul 1881.

Eleganta clădire a devenit Casa Pionierilor din sectorul 2 și răsuna de imnurile șoimilor patriei

Între anii 1895 și 1902, pe domnul Alexandru Săvulescu îl găsim Președinte al Societății Arhitecților Români, iar printre nenumăratele clădiri pe care le-a lăsat Bucureștiului se află și Muzeul Național de Istorie al României plus biserici, plus reședinte private. Plus. Plus. Plus.  Alexandru Săvulescu s-a impus în istoria arhitecturii bucureștene pentru stilul său aparte, în care regăsești elemente tradițional bizantine, neoromânești și franceze art deco. Domnul Săvulescu invațase la Paris să fie eclectic și eclectic, autentic și original a ramas toata viața. O să mă intorc la domnul Săvulescu când o să mai vorbim despre „Make Bucharest great again”.

Așa devine casa domnului Berkowitz una dintre principalele reședințe în stil eclectic ridicate în zona Colței-Sfinților-Moșilor-Cartierul Evreiesc, un district de vis. După naționalizarea din anul 1948 avea să fie ocupată de Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei din sectorul 2. Imobilul a fost plin de cravate roșii până în  anul 1989 când a fost părăsit și a început să moară, la modul propriu. Pentru că o casă este ca un om: se naște, are viață, prieteni sau dușmani, apoi se îmbolnăvește și moare, dacă nu mai are din nou prieteni care să o îngrijească și să țină la ea.

“Am păstrat tot ce se putea păstra, sobele, ușile, marchiza, dar, mai ales, am ținut cont de identitatea zonei”

Loredana Preda: “Make Bucharest Great again este o idee foarte frumoasă, este frumos ce faceți, să vorbiți despre case ca despre niște ființe umane. Așa am simțit și eu. Tot proiectul nostru de restaurare a fost ca și cum învii o bătrânică, o readuci la viață, îi pui podoabe noi, îi faci operații estetice și o transformi dintr-o fată bătrână intr-o fată tânără și frumoasă care mai trăiește o sută de ani”.

Loredana Preda: “ La 1881, era prima casă impunătoare de pe strada Sfinților, prima falnică, pentru că în rest erau clădiri negustorești mai mici, aici nu era totuși Calea Victoriei, ci mahalaua Sfinților. Când am intrat prima dată în casă nu m-am gândit că e degradată și părăsită, ci mi-o imaginăm cum ar fi să arate astăzi ca la început, cu mulți oameni, cu soirre-uri, baluri și recepții, o vedeam din nou elegantă si strălucitoare. Aici se țineau cândva intâlnirile de protocol ale Băncii Berkowitz”.

“Sobele sunt astăzi martorul acestor încăperi”

Loredana Preda: “Ce am păstrat? Am păstrat tot ce se putea păstra. Sobele, ușile, marchiza, scările de marmură de la intrare, stucaturile, am avut doi ani în curte atelier pentru stucaturi, am refăcut prin mulaje bucățile lipsa, am refăcut planșeele, am consolidat fisurile și mai ales, am ținut cont de identitatea zonei, de istoria ei. Ne aflăm la doi pași de bisericuța Sibilelor, a Sfinților, sibilile fiind figuri mitologice, preotese clar văzătoare. Am preluat tematică lor și am adus-o în stucaturi, dar și în basoreliefuri. Sobele datează de la 1881 și funcționau pe păcură, au o valoare incontestabilă, au fost demontate piesă cu piesă și sunt martorul încăperilor”.

“Visul meu a luat naștere când am văzut castelele de pe Valea Loarei”

Loredana Preda: “Care este povestea mea? Vorbim de visul oricărei fetițe, adolescente în cazul meu, care și-a dorit o viață de poveste și a început să călătorească. Am descoperit Franța, pentru mine Franța este o a două țară, e o dragoste din copilărie, am studiat franceza, am făcut Facultatea în Limba Franceză și m-am angajat la o companie franceză și cu această ocazie am început să călătoresc în Franța. Bineînțeles că unul dintre circuitele de neratat a fost castele de pe Valea Loarei, acolo s-a născut visul meu. Am zis că aș vrea ca într-o zi să am o clădire veche, restaurată, plină de valoare”.

Covorul de marmură din holul de la intrare este compus din 5500 de bucăți, din sase materiale diferite, cu inserții si logo-uri

Loredana Preda: “Noi, Noblesse suntem studio de arhitectură și design interior, de aceea casa chiar a avut noroc pentru că a încăput pe mâna unor oameni iubitori dar și profesioniști. Când ne-am ocupat de acest proiect am căutat meșteri specialiști pe fiecare părticică din el. Am lucrat cu pictori care au refăcut pictura de pe tavan, foița de aur, cu meșteri bătrâni care au recondiționat ușile pentru că ele erau vospite cu zeci de straturi. Cu grijă, cu mare grijă am dat jos toate straturile, a fost un proces de durată, am avut multă răbdare”.

Loredana Preda: “Din păcate, când am început să lucrăm tavanul original pictat, el a căzut, când am început să șlefuim cu spatula ușor, ușor s-a văzut pictura, dar a căzut, mai ales că în timpul comunismului a fost distrusă. Fiecare colț de pe tavan este acum o personificare a artelor. Teatru, literatură, muzică, pictură, cele patru muze sunt pe tavan. De altfel, pornind de la această temă a artelor, artistul Septimiu Căpățînă a pictat două tablouri”.

“Când vreau să fiu exuberantă și energizată stau în salonul unde este un tapet floral viu colorat”

Loredana Preda: “Cum mă simt aici? Depinde de starea pe care o am, fiecare colț și fiecare camera este gândită în alt stil. Atunci când vreau să fiu mai liniștită și să reflectez vin în camera baroque, când am nevoie să îmi cresc vibrația și să fiu mai exuberantă și energizată stau în salonul unde este un tapet floral viu și colorat. Dacă am nevoie să lucrez și îmi trebuie un mediu de inspirație mă duc în biblioteca din demisol. Casa are un spațiu foarte versatil, lumea designului de interior este reconstituită fidel în mai multe stiluri. La etaj avem stiluri mai contemporane, mai art deco, mai design, mai minimalist, iar în demisol este industrial design vintage”.

“Conștientizarea faptului că aceste clădiri au o valoare incredibilă este cu mult mai mare decât era acum zece ani”

Loredana Preda: “Prin prisma bussines-ului și a faptului că noi lucrăm în arhitectură și design interior, intrăm în contact cu oameni care cumpără case vechi și vor să le amenajeze. Am avut privilegiul și bucuria de a lucra cu mai mulți proprietari care și-au cumpărat clădiri vechi și le-au restaurat pentru locuit, dar și pentru sedii de avocatură sau pentru un bistro, de pildă. Cred că în prezent conștientizarea faptului că aceste clădiri au o valoare incredibilă este cu mult mai mare decît era acum zece ani. Adică oamenii au început să fie mai educați și mai conștienți de valoarea lor, e clar că există o speculă în București care este dureroasă pentru că vedem case care sunt lăsate în paragină și unele dintre ele nu mai pot fi salvate orice s-ar face”.

“Zona a început să prindă viață și am un sentiment de împlinire, cu un gest mic poți schimba ce este în jurul tău”

Loredana Preda : “Dacă va mai fi Bucureștiul great again? Dacă renaște? Dar, Bucureștiul chiar a renăscut. Ne-am pus amprenta pe strada Sfinților. În momentul în care am apărut în zonă, au mai plecat și rromii pentru că îți era frică să umbli noaptea pe străduțe. Zona se ridică, s-a renovat mai jos pe stradă, o clădire tot așa veche, acolo a apărut un bistro foarte cool, acum în colț se construiește ceva rezidențial, o altă casă veche renovată care va avea cafenele la parter. Bisericuța Sfinților a fost renovată, s-a renovat fațada, s-a refăcut gardul, am avut și noi aportul nostru în a-l ajuta pe Părinte să renoveze bisericuța care este monument istoric extrem de valoros în București. Ușor, ușor, zona a început să prindă viață, ceea ce nu face decât să îmi dea un mare sentiment de împlinire și o satisfacție pentru că îți dai seama că tu dacă faci un mic pas, poți să schimbi ceva. Cu un gest micuț poți să schimbi ce este în jurul tău”.

“Casa este plină de oameni tineri”

Loredena Preda: “Palatul Noblesse este un spațiu multifuncțional în sensul că este un centru dedicat artelor și evenimentelor, în egală măsură. Artelor pentru că aici sunt studiourile noastre de proiectare și design interior, avem un show de design pentru vreo 350 de braduri, este un centru de evenimente, brand fashion, conferințe, cursuri, avem agenția noastră de fusion arts și o să vedeți lucrări de artă ale artiștilor pe care noi îi promovăm. Casa este din nou plină de oameni tineri, de artiști, are din nou viață, ce poate fi mai mulțumitor?”.

Loredana Preda: “Iubesc Bucureștiul, trebuie să-i dai timp ca să-l descoperi și să-l iubești. Din oras ce imi place mult? Îmi place cum a renăscut zona aceea din Amzei sau cea de lângă Atheneu pe străduțe, îmi place și Centrul Vechi, boem și plin de turișți, îmi place forfota care ne amintește de străinătate, îmi place natura și tot ce renaște, orasul are un potențial uriaș”.

Este lung articolul ăsta, dar mai scurt nu putea fi. Și tot nu am apucat să vă povestesc despre Mahalaua Sfinților și despre domnul Berkowitz, atât cât aș fi vrut. Mai închideți o dată ochii și imaginați-vă cine stătea aici. Nițul Zamfir, epitrop. Ene Hagiu, fierar și potcovar. Petre Costea Slivnalău, căldarar și lăutar. Dumitru Ene, bragagiu, halvagiu și serbecciu. Radu Ilie, croitor, Costea Hristea simigiu. Radu Lazăr, plăpumar. Mihaiu Pavel, pantofar. Tănase Popa vindea tabac, Obrescu și Ivan erau băcani. Pe bătrâna stradă erau cândva 35 de case, atestate incă de la anul 1798, inconjurate de grădini întinse. Unde sunt grădinile întinse? Unde sunt bragagiii, lăutarii si modistele și doamna Elena Ochi Albi, vecina domnului Bercowitz? Pentru că vecinii domnului Leo Bercowitz erau, ca să vezi minune, familia Ochi Albi Elena care stătea la numărul 68 și Ochi Albi Năstase la numărul 68. Practic, Domnul Bercowitz avea casa înconjurată de ambele laturi de Ochi Albi.

În anul 1898, pe Strada Sfinților locuiau 216 de români, 14 albanezi, 2 francezi, 124 austro-ungari, 287 de mosaici și un olandez. Casa din povestea noastră era deja in picioare incă din anul 1881. Mai viețuiau șapte lăutari, doi profesori, un cafegiu, un birtas, un plăpumar și 23 de servitori. Mosaicii erau profesori, funcționari, ceasornicari, giuvaergii, pălărieri, modiste, tâmplari sau precupeți pe Calea Moșilor. Așa arăta o zonă balcano-orientală care se indrepta spre modernitate, la inceput de secol XX. Dacă aș putea, pe toți i-aș lua de mână să le fac cunoștință cu hipsterii din colț de la „Pupila”, in anul 2021. Pe toți. Pe toți. Pe toți.

Nota B365.ro: Toni vede Bucurestiul pentru noi cu ochii unui reporter, este un jurnalist vechi ca o casă in vârstă de 24 de ani ( a lucrat 16 ani la PRO-TV, Stiri si România te iubesc) si opt ani la Digi24 (Producator General al Departamentului de Productie). Scrie despre oraș cu pasiunea unui om care iubește Bucureștiul nu doar din vârful buzelor. Puteți intra și pe site-ul palatulnoblesse.ro dacă sunteți pasionați de artă, arhitectură și design interior. Și neapărat intrați în celelalte case pe care Toni le-a descoperit, cu tot cu secretele lor, și pe care mai apoi le-a povestit aici:

• În Piața Victoriei, fix lângă Guvern, era cândva Palatul lu’ Beizadea Vițel sau “Prăjitura din Capul Podului”, o clădire senzațională din București în care își aveau biroul Ionel Brătianu și Titulescu
• Make Bucharest Great Again. Cele mai spectaculoase restaurări de clădiri de patrimoniu din București. Azi, o bijuterie: Casa Budișteanu
• Make Bucharest great again! Povestea restaurării celor mai frumoase case vechi din București. Astăzi, despre cum a înviat o vila superbă, în stil neo-românesc
• În inima Bucureștiului, pe Magheru, era cândva un fabulos templu grecesc. Comuniștii l-au darâmat în ’61 ca să pună în locul lui magazinul “Eva”
• Viață de sculptor care nu are contracte cu Statul: muncă de salahor pe șantiere, dar și clădiri restaurate din București care-i poartă amprenta
• Școala Centrală de Fete din București, restaurare cu bucluc. Fără roșu pompeian, dar cu termopane, ce a fost si ce a ajuns cea mai frumoasă clădire realizată de Ion Mincu