Am întâlnit și soareci fericiți. În București! (warning: click bait!)

16 feb. 2022
124 Afișari
Am întâlnit și soareci fericiți. În București! (warning: click bait!)
Radu Preda: Am întâlnit și soareci fericiți. În București! (warning: click bait!)
Între piesele clasice, thrillerele polițiste în general și cele scrise de Agatha Christie în special au un specific aparte. Oricât s-ar da regizorul și scenaristul peste cap să vină cu ceva nou, eventuala lor reușită nu va captiva publicul mai mult decât o face firul epic al poveștii. În ce privește actorii, eventuale prestații mai slabe sau terne vor trece neobservate de spectatorul aflat cu sufletul la gură, în timp ce o eventuală interpretare strălucită a unuia dintre actori poate face diferența între „papa bun” și „gourmet cuisine”.
Prin urmare, adevăratele provocări sunt momentele de suspans care, dacă nu sunt gestionate corespunzător, îi oferă regizorului o nedorită ocazie de a da cu oiștea-n gard.
Am văzut cu ceva vreme în urmă „Cursa de șoareci”, pusă în scenă la TNB de Erwin Simsensohn. Dacă mă întrebați pe mine, cu suspansul i-a ieșit, iar scenografia a fost foarte pe gustul meu. În ceea ce privește actorii, la început am crezut că „factorul X” este Ileana Olteanu, interpreta lui Mollie, după care m-am gândit la Lari Giorgescu (Christopher) sau la Simona Bondoc (madam Boyle). Când credeam că lucrurile s-au tranșat în favoarea lui Mihai Calotă (Paravicini), a intrat în scenă Gavril Pătru (Trotter), care s-a dovedit a fi, în cele din urmă, asul din mâneca lui Erwin. Ups! Am înșirat aproape toată distribuția! Mazel tov!
Am întâlnit și soareci fericiți. În București! (warning: click bait!)
„Cursa de șoareci”, Teatrul Național București
Detalii, program și bilete – aici!
P.S. Distribuția e variabilă, eu v-am povestit despre varianta pe care am nimerit-o eu, dar mă îndoiesc sincer că „dublurile” nu sunt la același nivel…
P.P.S. Mă simt nevoit sa vă adresez, celor care veți merge să vedeți spectacolul, rugămintea regizorului: nu spuneți „profanilor” care n-au văzut piesa cine e criminalul!!!
Nota B365.ro: Mai mergem la teatru cu Radu, #cronicardupaureche. Și am mai fost:
Cookies