Am găsit cea mai bună pâine din București în Băneasa

Băi, fratemeleu, inițial am crezut că nu am introducere fără nicio legătură pentru acest text, dar Domnul mi-a arătat Calea și am nimerit pe Facebook în mijlocul unei postări care compara cea mai Mare Gaură Neagră cunoscută din Univers cu Sistemul nostru Solar și Sistemul Solar, ce să vezi, e mult mai mic. Mult mai mici din punct de vedere fizic decât aceste două vaste concepte, oamenii se certau în comentarii cum că nu e așa, că să fim serioși, că, de fapt, Sistemul Solar nu era reprezentat cum trebuie sau Gaura Neagră nu era atât de mare, în fine, o nebunie din asta tipică pe FB, mai ales că, din câte se știe până acum, n-a fost nimeni să pună mâna pe Gaura asta ca să știe cât e.

Am scris Gaura Neagră cu G și N mari pentru că nu se știe cum vom ajunge la buza ei, iar eu voi putea să-i zic: Haideți, doamnă, eu v-am respectat și dumneavoastră acum mă înghițiți cu tot cu semenii mei? Nu vreți să discutăm un pic înainte? Haideți să ne calmăm, un pic, vă rog eu frumos, mai ales că, dacă vă uitați un pic strict la felul în care gândește omul, veți vedea că și el e tot o gaură și că mintea lui e un neant mai adânc decât dumneavoastră. Nu știu ce o să-mi răspundă Gaura, dar sper să nu-și pună indignată mâna la piept și să se uite cu fonfleu la chipul meu, dar mi-am plăcea să fie de acord cu mine cum că nicio gaură neagră nu e atât de întunecată cât e mintea omului.

Dacă Gaura Neagră este un concept pe care n-a pus nimeni mâna, ei bine, acest articol este despre ceva pe care putem pune mâna oricare dintre noi. Este joi astăzi când scriu articolul și miercuri am avut o zi foarte grea. Luni și marți am ținut intermitent fasting. Voiam să țin și miercuri și joi, dar marți seara m-am dus la prietena mea Andra care gătește magnific și care făcuse, ce să-mi povestesc, cornulețe din alea cu aluat fraged cu osânză. De două feluri. Cu rahat și cu magiun și nucă.

M-am ținut foarte tare și n-am pus gura pe nimic, mâncasem acasă pe la șapte. Pe la doișpe noaptea m-am culcat și, cum vezica mea nu mai la fel de tânără ca spiritul meu, m-am trezit pe la trei să merg la toaletă. N-am deschis bine ochii că în mintea mea a început războiul. Meamă, sunt cornulețele aici. Nu mânca, Adriane, că ai făcut burtă. Hai, mânca-ți-aș, măcar unul. Nu! Hai, că poți să te ierți dacă mănânci unul. Meriți să te ierți. Așteaptă până mâine, că ești orice, dar nu mort de foame. Mănâncă, fă, că ești mai slab decât pofta ta. Știi că ești un om slab! Nu mânca, dar și dacă mănânci să nu îți pară rău.

Erau două recipiente cu cornulețe. Unul mare, m-am gândit că e pentru clienți. Unul mic, m-am gândit că e pentru noi. Nu mânca, Adriane! Am încredere că poți să nu mănânci. Poți să-ți învingi pofta! Normal că pot. Am mâncat opt cornulețe, vreo o sută și ceva de grame de colivă rece, mamă cum e coliva rece, și două pahare cu lapte, că se topește altfel aluatul fraged dacă îl ajuți cu o guriță de lapte dulce, mai ales că din cornulețe ieșise un pic rahatul și devenise, așa, ciui(chewy), se caramelizase și se lipea un pic de dințișor. Aur culinar. Nadia la paralele au fost cornulețele alea la mine în gură.

Deci asta a fost marți spre miercuri. Ieri miercuri, am mâncat tot din ce gătise Andra pentru clienți. Mai pe lejer, așa. Sarmale, iahnie cu afumătură și fasole bătută cu prăjeală, niște sărățele și seara, s-a mai prăjit și un pic de cârnat. Miercuri spre joi era să mor. Noaptea. Eu am apnee și, combinată cu un stomac plin, mi se întâmplă uneori în somn să mi se sincronizeze incapacitatea de a respira cu câte un reflux gastric mai vânjos care ajunge pe cale orală pe căile respiratorii. Și pentru că mănânc până târziu ca o vacă scăpată dintr-un CAP comunist, mi s-a întâmplat de zeci de ori să mă trezesc așa, că nu pot respira în timp ce sucul gastric mi se duce spre plămâni. Trebuie să tușesc ca să-l dau afară și, bro, arde de zici că scuipi acid sulfuric, plus că ai impresia că ți se sufocă creierul cu toate aromele consumate anterior, dar frugal digerate.

Am o relație foarte proastă cu mâncarea, zici că mănânc ca să suplinesc lipsa de iubire. Poftesc constant, sunt ca o gravidă de când m-am născut. În urma incidentului de azi-noapte, mi-am zis că azi n-o să mănânc nimic până la cel puțin ora șaisprezece. Dar viața este un șir lung de încercări și lecții, prin urmare la ora 11:40 mi-a intrat dracul în casă. Cemil, prietenul Andrei și al meu până la urmă, plecase pe la ora unsprezece să ducă ceva de mâncare unui client și a zis că trece el pe la nu știu ce brutărie ca să ia nu știu ce pâine.

Deși am momente când aș mânca și varul de pe pereți, plăcându-mi mâncarea în general, am mai zis, am câteva produse mai foarte preferate. Pe locul 1 sunt  două chestii: Piureul cu carnea, orice carne (asta e prima chestie) și pâinea (asta e a doua chestie). E și faza asta religioasă cum că pâinea e trupul Domnului, iar vinul e sângele Lui, eu suplinesc cu pâine consumul de Domn, că vinul nu îmi place. Normal că m-am arătat interesat, vai, dar ce brutărie, ia să văd. Și-mi arată ăsta mic și zice, uite au și o combinație de pâine cu aluat cu maia și croasant. Nu m-a cucerit ideea.

Patruzeci de minute mai târziu, se întoarce Cemil acasă cu combinația asta de pâine și croasant și încă o pâine cu turmeric și mac. Ambele calde. Eu zic direct: Nu mănânc. Sentimentele mele nu au fost luate în seamă și mi s-a răspuns: Mănâncă, fă, lasă-ne cu fastingul tău. N-am avut cum și am cedat. Evident, n-am cedat masiv și am dat un răspuns prudent: Bine, hai că iau câte o gură mică din fiecare.

Gust din asta cu turmeric, bună. Mai mâncasem pâine de nivelul acesta, top. După care, văd în fața mea cum se rupe pâinea croasant. Adică e o pâine cu maia, dar îmbogățită cu mult unt. Se vedea din procesul de rupere fermitatea miezului, genul ăla, parcă muști din ceva cu consistența unei saltele de yoga masticabile, parcă vezi sâni de tânără de 21 de ani zburdând topless printr-un lan de spice de grâu. Iar coaja era suficient de crocantă cât să sară firimituri încolo și încoace, ca un prilej să le culegi cu buricele degetelor de pe masă pe alea mai mari. Coaja pâinii, nu a sânilor.

Apuc și io pâinea, rup din ea, deja simțeam cum se făcea transferul și trecea untul din miez în degetele mele uscate de dermatita atopică. Miezul ăla era cald și ziceai că atunci pusesem untul pe el, iar untul se topise și intrase repede repejor să se lăfăie în aluatul copt ca să-l facă așa, un pic umed. Am băgat prima bucată în gură, și miez și coajă și, pur și simplu, mi-am văzut stomacul cum și-a băgat o mână în buzunar, și-a scos o țigară, a aprins-o și a fumat-o strict ca să nu-i vină spumele ălea mari pe mine, că și lui și mie ne-a fost clar că io nu voi mânca doar o gură.

Poate că unii vor spune că exagerez, poate că alții vor fi de acord cu mine, dar asta este clar cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată. In my opinion. Merge și primăvară, că are, așa, un aer de prospețime, adică nu văd ce alt fel de pâine ar pune ghiocelul și mărgăritarul pe masă la nunta lor. Merge și vara, că are culoarea și gustul golden hourului ăluia de sfârșit de august. Merge și toamna, că papilele gustative se apleacă în fața ei cu eleganța cu care cad frunzele. Merge și iarna, că-mi venea să mă duc să-mi cumpăr cincizeci ca să mi le fac pilotă. Ideea e că se împletesc toate anotimpurile în pâinea asta, bravo ei.

Ți-am zis că inițial mi s-a părut ciudat când am auzit că e combinație de pâine cu croasant, dar acum că am mâncat-o îmi dau seama că e vorba de o poveste de dragoste aici care cred că a curs în felul următor: Era o domnișoară croasant foarte finuță și elegantă, dar cu apucături amoroase mult mai ferme decât trăsăturile ei. Și într-un una dintre plimbările ei i s-a întâmplat să treacă prin fața unui service auto unde privirile i s-au întâlnit cu cele ale unei pâini cu maia, cu trăsături compacte și sănătoase, o pâine plină de fibră și murdară, sigură pe ea și care regla presiunea în roțile unui Jeep. Pâinea a știut din prima că va regla și presiunea croasantului și, ce să zic, a dat bine de tot până a scos untul din croasant. În urma acestui act animalic consensual a rezultat ce am mâncat eu.

Am mâncat cam 80% din pâine atunci pe loc când era caldă și am zis să o lăsăm să se răcească, în speranța că ea nu va mai fi la fel de bună. Pâinea s-a uitat la noi și ne-a zis: Sictir, pup! Eu n-am mai pomenit așa ceva, dar rece era și mai bună. Tot ți se însiropează degetele cu unt, dar devin mai clare aromele, că apucă și ea să-și tragă sufletul după ce a fost scoasă din cuptor. În plus, coaja de dedesubt care nu farmecă pe nimeni de obicei, e și mai crocantă când se răcește și are ceva din textura pe care o are “spatele” merdenelelor dacă sunt bine făcute și sunt crocante și un pic uleioase. Nu ai șanse de scăpare cu delicioasa asta mică.

Pâinea asta despre care vă vorbesc e făcută de Sourdough Bread Journal, fix așa e și pagina lor de Instagram, iar site-ul unde veți găsi toate detaliile este sourdoughbreadjournal.com Să ne dea Dumnezeu sănătate și nouă să mâncăm și dumnealor să coacă. Închei cu o glumiță. Am văzut tot pe Insta un meme cu o femeie într-un confesional din ăla de spovedanie de la catolici. Și femeia vorbea cu un preot și îi zice: Deci trupul lui Cristos e pâinea, da? Și preotul răspunde: Da. Și femeia continuă: Și după ce Cristos a murit, s-a ridicat după trei zile. Preotul: Da. Femeia: Atunci n-o fi fost de la drojdie? Preotul: Ieși afară! Ieșiți afară după pâine, dragii mei, că la câți Trumpi și Georgești ne arată viitorul, nu carbohidrații vor fi problema noastră. Pup. Doamne ajută și Doamne ferește, pâinea ne izbăvește. Adișorul Depanificatorul.