Am găsit aproape o Toscana lângă București

N-ai spune că e posibil, neapărat, pentru că Toscana e totuși Toscana și oamenii de acolo au păstrat obiceiuri și locuri, la noi fiecare nou regim vine să șteargă cu buretele orice urmă de ce a făcut cel de dinainte (este, de altfel, practic ceea ce ne caracterizează de fapt, lipsa de consecvență și de continuitate, ce, io-s prost să fac cum a zis ăla dinainte, nu-mi spune mie nimeni cum să fac, mă rog, traume din alea peste care ne va lua ceva să trecem.

Dar. Pentru că există un dar. Povestea început după ce am băut un vin care ne-a plăcut mult și care vine de la crama Ferdi. Care cramă Ferdi e la o oră și un pic de București. Și am zis ok, să mergem. Am mai citit ce am mai citit, pffff, grămadă de crame și de locuri de văzut. O să o iau pas cu pas, pentru că uneori e Toscana, alteori nu e, dar în principiu e o zonă foarte mișto și aproape de București.

Am căutat cazare. Cei recomandați de cramă nu mi-au răspuns la email, nici la WhatsApp, i-am sunat, au zis că-mi trimit oferta, asta se petrecea cam acum trei luni, nu au trimis. Păcat. De plăcut mi-a plăcut mult cum arăta, de fost n-a fost să fie.

M-am tot uitat să găsesc la o cramă, un conac, un ceva, până la urmă am luat la Vinalia, la Ceptura, unde mi-a plăcut, e frumos făcut locul, cu niște mici neajunsuri – unul – unii dintre colocatari care ascultau cu boxa de acasă un cântăreț celebru fost copil, acum doar minunat. Altul – odorizantele de interior, pe alocuri, extraordinar de puternice, dar asta de obicei e doar problema mea. Au o piscină mică, frumoasă, prin vie, mă rog, locul ok. Puteți merge cu încredere, are un vibe bun. Am găsit Vinalia pentru că am tot căutat o cazare la o cramă, nu am prea găsit, dar am văzut că se mai construiesc în zonă.

De ce zic că zona e aproape Toscana? Pentru că da, sunt vii cât vezi cu ochii, e verde, e frumoasă, satele sunt destul de îngrijite și aerisite, casele sunt frumoase, multe crame în jur, trasee de bicicletă destul de multe, e o zonă cu foarte mult potențial. Dar foarte mult.

De ce nu e Toscana? Pentru că nu există indicatoare spre crame, pentru că numerele pe care le găsești pe net sunt adesea greșite, pentru că nu există un loc, real sau virtual, unde să afli ce poți să faci în zonă, pentru că nu știu unii de alții și nici nu prea le pasă. Pentru că în meniul restaurantelor în loc să găsești piersici, mere și brânză de oaie (oi sunt), mai degrabă găsești gorgonzola, sos de mango sau avocado, creveți și ton cu susan. Nu am găsit nimic local în meniuri, ceea ce mi se pare rău. Și trist.

La conacul Bellu unde tot ziceam că ajungem era închis, la conacul Urlățeanu nu știu ce să zic că era, că am ajuns până în poartă, care era închisă, am sunat la numărul de pe net și ne-a zis cineva că e greșeală și cam atât. Ori n-am găsit eu, ori nu înțeleg de ce nu există o hartă clară, indicatoare, că tot s-au băgat grămezi de bani în Drumul Vinului. Trasee de hiking marcate n-am găsit, deși am fi vrut.

Trasee de bicicletă au început să fie, a rămas că ne vom întoarce pentru un traseu în pădurea de stejari din apropiere de Crama Ferdi. Crama Ferdi, un loc mic, o cramă cu 6 hectare de vie, o afacere de familie, a plecat de la pasiunea patronului pentru vinuri. Și pentru pescuit, de fapt, pentru că dacă veți găsi vreodată vinul- e în câteva locații doar- veți vedea că logo-ul său e un pește. Și unul dintre vinuri se numește Alexandra, care nu e Alexandra de la vreo fată, mamă sau mătușă, ci de la o muscă ce l-a ajutat pe patron să câștige un concurs de pescuit. Și tot acolo am mâncat la degustare salam făcut în zonă și șuncă făcută în casă și brânzeturi locale. Așa cum mă așteptam să fie. Și vinul e excelent, să știți.

Deci, în concluzie, de putut se poate, dar mai e mult până să și fie. Zona e realmente foarte frumoasă și foarte accesibilă și destul de întinsă, nu mi s-a părut că ar fi vreo înghesuială. Seara cerul e plin de stele și îmi imaginez că la toamnă, când o fi culesul, va fi și mai spectaculos.