Am fost martorul unui miracol la un Mega din București

Cred că toată lumea care îmi citește articolele de aici știe că viața mea e deosebit de plictisitoare, întrucât cele ma multe dintre textele mele evocă experiențe pe care le am când mă duc pe la supermarketurile din București, fie că e vorba de Mega, Lidl sau Metro. Motivul e unul simplu, nu prea mă duc în alte parte, căci, la cât mi se duce mintea pe cărări, sunt prea obosit să mai fac și alte drumuri.

Bine, la cum au crescut prețurile, și la Mega mă duc din ce în ce mai rar, pentru că veniturile mele au talentul ăsta foarte independent și narcisic al lor de a nu se lua după nimeni, deci clar nu se iau nici după prețuri. Aș putea spune că veniturile mele sunt atât de pline de ele, încât se simt bine doar în buzunarele goale, iar pe mine nu mă lasă inima să nu le creez confortul ăsta.

Din motive necunoscute, dar și de foame, azi ne-am apucat să facem câte ceva prin casă, printre care și niște chiftele. Decizia aceasta ne-a adus în vizor niște lipsuri alimentare pe care le-am identificat prin bucătărie, așa că am fost nevoit să mă duc până la alimentară ca să le suplinesc. 

Fac o mică paranteză de uz plastic. Pentru că nu avem un sertar dedicat lor, la noi în casă dispar pungile astea cele mai uzuale de la supermarketuri, ale de plastic subțire pe care eu le prefer, că pot sî le bag în buzunar până la magazin. Am io niște pitici pe creier și nu-mi place să călătoresc pe distanțe scurte ținând ceva în mână. 

De asta, de multe ori, atunci când plec pe jos de la prietenii pe care îi vizitez, refuz cadouri de genul o aripioară într-o caserolică într-o pungă mică de Sephora. Vorbesc mult singur pe stradă și cu pungă nu pot să gesticulez. Așa că am găsit o soluție, îmi tăinuiesc pungile de plastic la mine în dormitor unde nu are nimeni acces la ele. Haha! Cine râde acum?

Deci mi-am luat punga și m-am dus. La Mega era super sărbătoare, full de lume, majoritatea la coadă, cred că am așteptat înspre vreo 10 minute ca să-mi vină rândul, chestie destul de neobișnuită, mai ales că erau ambele case deschise. Oamenii, toți bucuroși să-și lase banii pe acolo, vânzătorii zâmbeau, era un fel de Crăciun, nu glumesc.

Conform listei mentale pe care o făcusem acasă, am cumpărat ulei de floarea soarelui, foaaaaarte bogat în vitamina e, chiar mi-era să nu fie prea multă, dar l-am luat și așa, plus mărar și un dovlecel foarte grăsan, mă rog, mai mult lung decât gras. Ăsta era pentru altceva, nu pentru chiftele.

Am scos plăsuța din buzunar ca un erou responsabil, am fluturat-o cu emfază în fața vânzătorului ca să vadă că am, omul mi-a scanat uleiul, mi-a cântărit dovlecelul, mi-a bătut mărarul, pe toate părțile m-a tarifat, acum îmi dau seama, și apoi mi-a indicat totalul: 12 Ron.

Doamne, când am auzit, să mi se facă rău, m-a cuprins o amețeală fără discernământ, nu vă supărați, dar în ce an suntem, îmi venea să întreb, că io când vin, de obicei, la dumneavostră și dacă nu-mi iau nimic tot mă costă 50 de lei, iar acum prețul este mult prea mic, e un miracol economic ce-mi spuneți dumneavoastră acum mie. 

Am cerut bonul, atât costau produsele, că ăsta e prețul. Dar chiar nu mi s-a mai întâmplat recent să-mi iau trei produse și să dau doar 12 lei pe ele, deci recomand oricui să se ducă să-și ia câteva chestii ieftine de la orice Mega din București, pentru că sentimentul de a plăti foarte puțin pe ceva, pe orice, nu-l egalează nici măcar inflația, am avut, pur și simplu, senzația că am reușit în viață, că lucrurile încep să se lege și pentru mine. Înălțător, nu mai era Crăciun, era Paște, era ca după cinci ani de terapie.

Am ajuns acasă le-am povestit colocatarilor ce mi s-a întâmplat, am fost acuzat de aberații, că nu știu pe lume trăiesc, am scos triumfător bonul, le-am arătat, hahaha, uie uie, că am avut dreptate, nu le-a venit să creadă, ne-am bucurat împreună, acum nu mai era sărbătoare doar la Mega era și la noi acasă, cred că a fost chiar în tot Bucureștiul, din compulsie am mâncat din greșeală 6 bucăți de pandișpan, că n-aveam nimic sărac. Încă.

Nu cred că treaba asta care mi s-a întâmplat a fost o întâmplare oarecare, cred așa a decis Domnul să-mi trimită și mie o bucurie, mai ales că eu vrusesem să-mi iau și țigări, dar nu aveau genul meu, și atunci suma ar fi fost de patru ori mai mare. Și e frumos, ce să zic, să te bucuri și de miracole din astea mai mici, când ălea mari, pe care le aștepți de-o viață, cântă pe la alte mese. Doamne ajută și Doamne ferește, miracolul, că e mare sau mic, e aceeași mâncare de pește. Adișorul Alimentatorul.